Ștefan Petică, broker la Tradeville, spune că perioada de consolidare din ultimele nouă luni, timp în care cotațiile s-au mișcat într-un interval îngust, poate fi considerată precursorul unei “explozii” a prețurilor, odată cu creșterea volatilității. Intervalul de timp care a trecut de la maximele din mai 2010 până joi este caracteristic perioadelor de acumulare, potrivit brokerului.
“Infirmarea estimărilor pozitive privind revenirea pe creștere a economiei locale încă din 2010 a contribuit la scăderea încrederii investitorilor și a influențat în mod direct evoluția bursei locale. Putem spune că prețul minim al acțiunilor SIF din ultimele nouă luni reflectă mediul economic instabil. În acest fel, chiar dacă prognoza pozitivă privind revenirea economiei pe creștere în 2011 va fi infirmată, este greu de crezut că SIF-urile pot atinge noi minime”, a declarat Petică.
Totodată, el crede că decorelarea de joi a bursei locale de piețele externe poate fi interpretată ca un semn că urmează o creștere impulsivă a prețurilor, iar nivelurile de rezistență depășite miercuri s-au transformat în niveluri de suport.
La finalul ședinței, indicele BET-FI era în scădere cu 0,45%, corecția fiind temperată doar de titlurile SIF Muntenia (SIF4), care au crescut ușor. Primele zece acțiuni în funcție de lichiditate, analizate de indicele BET, au încheiat ziua la prețuri în creștere pe medie cu 0,76%.
Petică crede că randamentele dividendelor propuse de trei dintre cele cinci SIF-uri oferă investitorilor un motiv în plus să cumpere aceste acțiuni, chiar în cazul unor corecții.
“Aceste riscuri sunt atenuate de apropierea cotațiilor actuale de nivelurile minime din ultimele luni, iar raportul risc/recompensă este favorabil investitorului long. De asemenea, la cotațiile actuale dividendele oferite de SIF Moldova, SIF Transilvania și SIF Muntenia oferă un randament de peste 5%. Încasarea acestora ar compensa eventuale scăderi, în cazul în care ipoteza nu este confirmată. Cred că SIF-urile au potențial de creștere în următoarele trei luni, având în vedere semnalele de analiză tehnică și diferența dintre prețul din piață și valoarea activului unitar net”, a mai spus brokerul.
Acțiunile Fondului Proprietatea (FP) și SIF Banat-Crișana (SIF1) au fost cele mai lichide din piață, cu operațiuni de 7,3 milioane lei și, respectiv, 6,3 milioane lei. Cea mai mare parte a rulajului titlurilor SIF Banat-Crișana a fost asigurat de un deal cu 0,87% din acțiunile societății pentru 5,5 milioane lei. Cel mai recent transfer cu titlurile FP a fost efectuat la 0,6 lei, preț similar cu ultima cotație de miercuri.