Bursa de la București a crescut miercuri cu 0,7%, în linie cu bursele ex­terne, deși începuse ședința cu creșteri de 2%.

Spre finalul zilei creșterile s-au aplatizat și unele acțiuni au trecut pe minus, însă lichiditatea a fost una mai bună decât în zilele trecute, reali­zându-se tranzacții cu acțiuni în valoare de 12,3 mil. euro.

“De câteva ședințe s-a putut observa că pe bursă sunt prezenți mai mult jucătorii de talie mică, fapt ce a determinat și o corelare mai slabă cu piețele externe. Dintr-odată volu­mele mari cu care ne obișnuiserăm s-au disipat, lăsând locul tranzacțiilor mici pe paliere de preț destul de răsfirate. Probabil sunt necesari alți catalizatori pentru a impulsiona bursa, catalizatori care se lasă așteptați în momentul de față”, a declarat Adrian Bărbulescu, director adjunct de operațiuni la firma de brokeraj Prime Transaction.

Acțiunile Transelectrica (TEL) au scăzut cu 5%, apropiindu-se încet de prețul minim propus de stat în oferta prin care vrea să vândă 15% din titlurile companiei. “Este foarte probabil ca scăderea cotației acțiunilor Transelec­trica să fie determinată de intervalul de preț comunicat pentru oferta secundară de vânzare. Până spre finalul ofertei cred că sunt șanse ca prețul să se stabilizeze la palierul acesta de 16 lei, pentru că trebuie luat în considerare și cum vor evolua subscrierile și la ce preț, lucru care va fi vizibil mai aproape de termenul limită”, a mai spus brokerul.

La închiderea ședinței, acțiunile Transelectrica erau cotate la 16,2 lei, preț cu 8,72% peste prețul minim cerut de stat în oferta de vânzare, de 14,9 lei. Operațiunile cu titlurile companiei au însumat 350.000 de lei.

La închiderea pieței principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acțiuni, era în creștere cu 1,35%, iar titlurile celor cinci SIF-uri și titlurile Fondului Proprietatea (FP) plasau indicele BET-FI cu 0,4% peste nivelul de marți.

Lichiditatea pieței a fost asigurată în proporție de 74% de trei deal-uri cu 0,24% din acțiunile BRD (18,1 milioane lei) și operațiunile cu titlurile Fondului Proprietatea (21,6 milioane lei).

Tranzacțiile negociate cu acțiunile BRD au fost realizate la 10,78 lei, preț cu 1,51% peste nivelul de marți, iar pe piața principală cotația a scăzut cu 0,56%, la 10,56 lei. Transferurile de pe piața principală au cumulat 766.000 de lei. Acțiunile Fondului Proprietatea au urcat cu 1,05%, la 0,576 lei.

Titlurile Băncii Transilvania au avansat cu 4,2%, recuperând pierderile din ședințele anterioare. Pe de altă parte, titlurile Electromagnetica au pier­dut 4,6% din valoare după publi­carea bugetului pe anul în curs.

Pe piața RASDAQ, investitorii au transferat acțiuni de doar 340.000 de lei, valoare de peste patru ori mai redusă decât rulajul de marți, de 1,5 mil. lei.

Titlurile firmei imobiliare Marcons Baia Mare (MARD) au fost cele mai lichide, cu operațiuni de 152.000 de lei, iar prețul a stagnat la 0,9 lei.

La închiderea pieței principale de la București, bursele vest-europene erau în creștere cu până la 1,1%. Bursele au crescut după ce banca cen­trală din SUA și-a îmbunătățit prog­noza de creștere economică și a anunțat că majoritatea băncilor americane au trecut o nouă rundă de teste de stres.

De urmărit astăzi

  • Acțiunile transportatorului de energie Transelectrica București, (TEL) care au pierdut ieri 5% pe bursă după ce unii investitori au vândut pentru a cumpăra acțiuni din oferta publică derulată de stat la un preț semnificativ mai mic decât cel de pe bursă. Titlurile TEL au închis ședința la 16,2 lei/unitate.

  • Acțiunile Băncii Transilvania (TLV), care au revenit puternic ieri, câștigând 4,2% după ce anterior au înregistrat o scădere importantă. De la începutul anului titlurile băncii au câștigat 21,6% în valoare și s-au tranzacționat ultima dată la un preț de 1,12 lei/unitate. Banca Transilvania a răscumpărat pachete importante de pe bursă în ultimele luni.

  • Evoluția burselor externe în contextul în care bursa din SUA înregistra după închiderea ședinței de la Bursă o scădere ușoară, de 0,1% pe indicele S&P 500.