Bursa de la București a scăzut ușor, cu 0,2%, după ce miercuri a atins maximul ultimelor șase luni, iar corecția a fost determinată de investitorii care și-au marcat o parte din profiturile înregistrate în acest an.
Piața a deschis ziua în creștere cu 0,6%, menținându-se pe linia ascendentă din precedentele ședințe. După prima oră, odată cu trecerea burselor europene pe scădere, cotațiile unor acțiuni au început să coboare și au dus o parte dintre indici pe roșu. Spre finalul ședinței piața de la București a început să recupereze lent, în condițiile în care bursele europene au revenit pe creștere ușoară.“Evoluția indecisă de astăzi poate fi pusă pe seama unor marcări de profit luând în considerare creșterile consistente din luna ianuarie. Nu excludem, însă, posibilitatea înregistrării unor ușoare corecții în perioada următoare, care pe termen lung nu pot fi decât benefice pentru continuarea trendului pozitiv”, a declarat Alexandru Pășălan, trader la firma de brokeraj NBG Securities România.
La finalul ședinței pieței acțiunilor, indicele BET, al celor mai lichide zece titluri, era în stagnare, iar acțiunile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 1,76% sub închiderea de miercuri.
Pe de altă parte, acțiunile celor cinci SIF-uri și titlurile Fondului Proprietatea (FP) au ridicat indicele BET-FI cu 1,28%.
Indicele extins al Bursei, BET-XT, a crescut cu 0,37%. Indicele reflectă evoluția primelor 25 de acțiuni în funcție de lichiditate, inclusiv SIF-urile și Fondul Proprietatea.
Investitorii au tranzacționat în total acțiuni de 58,1 milioane lei (13,3 milioane euro), sumă cu 13% sub rulajul ședinței precedente, de 66,8 milioane lei (15,4 milioane euro).
Aproape 20% din lichiditatea pieței a fost asigurată de tranzacții negociate cu acțiuni BRD (6 milioane lei), SIF Transilvania (3,6 milioane lei), Fondul Proprietatea (1 milion de lei) și Azomureș (945.000 de lei).
Top câștigători și perdanți la bursă
Rulajul pieței a fost asigurat în proporție de 79% de operațiuni cu titlurile Fondului Proprietatea și cu acțiunile celor cinci SIF-uri, în valoare cumulată de 46 mil. lei (10,5 mil. euro).
“Atât creșterea volumului tranzacționat, cât și prezența tranzacțiilor deal indică reîntoarcerea anumitor jucători străini pe piața românească”, a afirmat traderul.
Titlurile FP au avansat pentru a 15-a ședință consecutiv și au atins un nou maxim al ultimelor șase luni. La finalul zilei, aceste acțiuni erau în creștere cu 1,36%, fiind cotate la 0,52 lei. Un preț mai mare decât cel de joi a fost înregistrat la 26 iulie, când titlurile au fost cotate la 0,525 lei.
Pe piața principală, investitorii au tranzacționat în total acțiuni FP de aproape 21,2 milioane de lei.
În același timp, rulajul pieței a fost asigurat în proporție de 79% de operațiuni cu titlurile Fondului Proprietatea și cu acțiunile celor cinci SIF-uri, în valoare cumulată de
46 de milioane de lei (10,5 milioane de euro).
Acțiunile fondului sud-african de investiții imobiliare New Europe Property Investments (NEPI) au fost suspendate de la tranzacționare înainte de deschiderea ședinței, după anunțarea achiziției complexului de birouri City Business Centre Timișoara, dezvoltat de omul de afaceri Ovidiu Șandor.
Până la închiderea zilei, acțiunile NEPI nu au revenit la tranzacționare, urmând să fie reintroduse doar după informarea investitorilor cu privire la preluarea complexului de birouri.
La închiderea pieței principale de la București, bursele vest-europene avansau cu până la 0,4%, în timp ce majoritatea piețelor din Europa Centrală și de Est avansau cu până la 0,9%.
De urmărit astăzi
-
Acțiunile SIF-urilor, care au continuat să se aprecieze și ieri cu 0,8%, până la 1,8%. Acțiunile Erste Bank (EBS), care au cea mai mare pondere în portofoliile celor mai multe dintre SIF-uri, au câștigat ieri peste 5% și au închis ziua la 79 lei/acțiune.
-
Titlurile BRD Société-Générale (BRD), care au făcut și ieri obiectul unor transferuri speciale cu pachete importante din capitalul bănciii în valoare de 6 mil. lei. În zilele precedente s-au realizat tranzacții cu transferuri negociate cu aceste titluri care au cumulat 24,5 mil. lei.
-
Evoluția burselor externe, în contextul în care bursa din SUA a deschis ședința de ieri cu aprecieri ușoare, indicele S&P 500 câștigând 0,3%. Principalii indici europeni consemnau la aceeași oră aprecieri asemănătoare.