Bursa a scăzut nesemnificativ miercuri, cu 0,09%, după cinci ședințe consecutive de creștere, însă foarte puțini investitori au fost dispuși să intre la tranzacționare, astfel că lichiditatea pieței acțiunilor a fost limitată la 16,8 milioane lei.

În precedentele cinci ședințe, indicele general al bursei, BET-C, a avansat cumulat cu 3,8%. Punctul minim al indicelui general a fost atins la ora 11:00, însă de la acest moment piața a revenit ușor spre nivelul de la finalul ședinței precedente.

Mihai Mureșian, trader la firma de brokeraj Intercapital Invest, crede că linia ascendentă a pieței din ultimele ședințe a fost determinată de reintrările ușoare în piață ale unor investitori care au stat în expectativă și au reînceput să-și formeze portofoliile.

“Acțiunile tranzacționate pe piața noastră au avut în ultimele luni o evoluție în lateral (cu creșteri ușoare, urmate de scăderi reduse – n.r.), iar faptul că unele dintre ele au început să spargă în sus acest canal cred că le-a atras atenția mai ales speculatorilor. Este posibil ca acesta să fie începutul unei perioade îndelungate de creșteri, dacă piața va reuși să se mențină în această tendință după perioada de acumulare în care a evoluat până în prezent”, a declarat el.

Mureșian spune că pentru confirmarea ideii de revenire a pieței pe creștere sunt necesare intrări noi de bani în piață, care vor veni odată cu listarea Fondului Proprietatea.

Ultimele operațiuni cu cele mai lichide zece acțiuni, analizate de indicele BET, au fost realizate la prețuri în imediara apropiere a ultimelor cotații de marți, iar titlurile celor cinci societăți de investiții financiare (SIF) au dus indicele BET-FI cu 0,83% sub nivelul de la finalul sesiunii anterioare.

Lichiditatea pieței acțiunilor, de 16,8 milioane lei (3,9 milioane euro), a fost cu 45% mai mare decât valoarea cumulată a transferurilor de marți, de 11,6 milioane lei (2,7 milioane euro). Rulajul bursei a fost asigurat în proporție de 50% de tranzacțiile cu acțiuni BRD (BRD) și SIF Oltenia (SIF5) cu operațiuni de 5,8 milioane lei și, respectiv, 2,5 milioane lei.

Cel mai mare pachet de acțiuni BRD a fost cedat cu puțin înainte de ora 11:00, pentru 4,8 milioane lei. Operațiunea a fost efectuată la 12,5 lei, preț cu 0,64% peste ultima cotație de marți.

Ulterior au fost realizate transferuri cu volume reduse de acțiuni BRD, iar prețurile au revenit la nivelul de la finalul ședinței precedente. Cea mai recentă tranzacție cu titlurile băncii a fost realizată la 12,45 lei, preț în creștere cu 0,24%. Pe de altă parte, acțiunile SIF Oltenia au scăzut cu 0,55%, la 1,27 lei.

Pe piața obligațiunilor a fost realizată o tranzacție cu titluri de stat în valoare de 4,8 milioane lei (1,1 milioane euro). Totodată, unii investitori au transferat și unități de fond, produse structurate și contracte futures în valoare cumulată de 1,2 milioane lei (287.000 de euro).

Astfel, lichiditatea totală a BVB a fost de 22,8 milioane lei (5,3 milioane euro).

La finalul ședinței de la București, bursele mature din Europa erau în scădere cu până la 1,1%, linia fiind urmată și de majoritatea piețelor din Europa Centrală și de Est, care înregistrau corecții cuprinse între 0,7% și 2%. Piața din Slovenia avansa, însă, cu 0,5%.