Comisia Europeana a adoptat un raport ce interzice restrictiile pe care majoritatea vechilor membri ai Uniunii Europene le impun persoanelor provenite din tari ale Europei Centrale si de Est pe care le angajeaza, relateaza euobserver.com.

Conform acestui raport ce urmeaza a fi transmis oficialilor europeni in cadrul summit-ului din luna martie, numarul de persoane provenite din noile state membre ale UE din Europa Centrala si de Est, majoritatea foste sovietice, care au cautat un loc de munca in cadrul vechilor membri ai UE a fost limitat si “nu a fost destul de mare pentru a afecta piata muncii specifica Uniunii”. 12 tari europene, cu exceptia Marii Britanii, Irlandei si Suediei, au introdus masuri speciale in privinta contractelor de munca pentru noile state membre, intentionand sa protejeze, astfel, mediul de lucru autohton de invazia mainii de lucru foarte ieftine din Europa Centrala si de Est.

Comisionarul european, Vladimir Spidla, spune ca ingrijorarilor autoritatilor europene ca muncitorii din est ar putea invada Europa de Vest, acaparand locurile de munca si beneficiile sociale destinate vesticilor, nu au fost materializate. Numarul de rezidenti proveniti din noile state membre ale UE a inregistrat o crestere semnificativa doar in Marea Britanie, Irlanda si Austria.

In schimb, Germania a emis, intre 2004 si 2005, 500.000 de permise de munca destinate cetatenilor noilor membri ai UE, Austria 70.000, Italia 50.000, iar celelalte vechi state membre ale UE usor peste 10.000.