Comisia Europeană a transmis, săptămâna trecută, o scrisoare
autorităților române prin care solicită clarificări în legătură cu
modul în care Ordonanța de Urgență 50/2010 privind contractele de
credite ale populației preia în legislația națională directiva
europeană în domeniu.
Potrivit Mediafax, care citează surse guvernamentale, procesul ar
putea fi primul pas spre declanșarea unei proceduri de infringement
împotriva României. Încă de la apariția Ordonanței 50 băncile s-au
revoltat și au lăsat să se înțeleagă că vor cere Comisiei Europene
deschiderea unei proceduri de infringement împotriva României.
Băncile au solicitat la întâlnirile cu delegația FMI și a CE să fie
introdusă în noua scrisoare de intenție o prevedere care să oblige
Guvernul să modifice OUG privind contractele de credite pentru
populație în limitele normelor UE și să se renunțe la refacerea
contractelor în derulare.
Ordonanța 50 transpune în legislația românească o directivă a UE
din 2008. Ea prevede eliminarea comisionului de rambursare
anticipată la creditele cu dobândă variabilă și calcularea dobânzii
în funcție de un indice de referință transparent, la care se adaugă
o marjă fixă, care nu poate fi modificată față de contractul
inițial. Bancherii susțin că OUG 50 depășește reglementările din
directiva europeană, întrucât se aplică și creditelor în derulare,
în vreme ce clienții băncilor care s-au reunit în grupuri pe
internet cer instituțiilor de credit să respecte întocmai
ordonanța. Ei au cerut Parlamentului, într-o scrisoare, să adopte
ordonanța în forma Guvernului.
Eveniment
Bruxellesul cere clarificări privind Ordonanța 50
Comisia Europeană a transmis, săptămâna trecută, o scrisoare autorităților române prin care solicită clarificări în legătură cu modul în care Ordonanța de Urgență 50/2010 privind contractele de credite ale populației preia în legislația națională directiva europeană în domeniu.