Compania de telecomunicatii British Telecom (BT) a anuntat ca isi va consolida prezenta in Statele Unite prin achizitionarea unui important furnizor de servicii de comunicatii pentru firme, Infonet Services, in schimbul a 965 milioane de dolari, informeaza BBC.
Operatiunea, care s-ar putea perfecta la inceputul anului viitor, va extinde baza de clienti a BT din America de Nord dar si pe cea din Asia. Infonet activeaza in 70 de tari si a inregistrat anul trecut vanzari de 620 milioane de dolari.
Analistii nu au fost totusi foarte impresionati de aceasta achizitie, considerand ca problemele pe care BT le-a avut anterior in Statele Unite vor continua sa le dea batai de cap investitorilor, comenteaza BBC.
BT a decis sa cumpere Infonet in cadrul strategiei de concentrare pe servicii de internet cu banda larga, comunicatii globale si retele IT ale marilor companii, pentru a compensa pierderile din telefonia fixa.