Banca Transilvania va deconta, de la sfarsitul lui martie, tranzactiile valutare efectuate pe pietele internationale prin sistemul Continous Linked Settlement (CLS). Sistemul permite decontarea simultana, finala si irevocabila a tranzactiilor in valute eligibile. Noul sistem ar trebui sa permita bancii sa deruleze tranzactiile mai rapid si sa obtina cotatii mai bune. “Beneficiind, de acum inainte, de acest sistem performant de decontare, Banca Transilvania va putea oferi clientilor sai cotatii valutare mult mai avantajoase”, spune Robert Rekkers, directorul general al bancii. Decontarea in sistem se face pe valori nete, la sfarsitul fiecarei tranzactii, printr-o banca special creata, CLS Bank, care are conturi de decontare deschise la 15 banci centrale. Tranzactiile sunt decontate in intervalul de cinci ore in care cele trei fusuri orare se intersecteaza pe parcursul unei zile, iar aplicatia permite urmarirea in timp real a stadiului decontarii si a pozitiilor pe fiecare valuta si pe total.