Potrivit martorilor aflați în mall-ul Galleria Arad, elemente din plafonul din rigips al centrului comercial s-au desprins de pe o lungime de zeci de metri, de la etajul al doilea al clădirii, bucățile căzând pe pardoseala de la parter.

Martorii au sunat la numărul de urgență 112, însă au anunțat că nu există persoane rănite.

Angajații de la serviciul de pază al mall-ului au izolat zona afectată, adică parterul clădirii unde au căzut bucățile de plafon, în timp ce sute de clienți au rămas la etajele superioare asistând la incident.

Până la ora transmiterii acestei știri, incidentul nu a fost sesizat Poliției și Ambulanței, dar Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Arad a trimis la fața locului o echipă de descarcerare, pentru orice eventualitate.

Mall-ul respectiv a fost inaugurat la sfârșitul anului 2011.