București - micul City

La o plimbare prin București, pot fi observate lângă cel puțin trei biserici tot atâtea turnuri de birouri cu 18 etaje fiecare. Două dintre biserici au o vechime de cel puțin 100 de ani fiecare, în timp ce turnurile au fost construite în ultimii cinci ani. Unul dintre ele este Millennium Business Center, imobilul care a ars în vara anului trecut și care este situat lângă Biserica Armenească.

Celelalte două sunt în curs de amenajare – Euro Tower, lângă Biserica Doamna Oltea și Cathedral Plaza, lângă Catedrala Sfântul Iosif. Cathedral Plaza și Millennium BC au atras numeroase proteste din partea ONG-urilor și bisericilor și chiar acțiuni în justiție, în timp ce Euro Tower s-a poziționat drept o clădire “verde”, situată într-o zonă care nu este considerată istorică. Chiar și așa, imobilul are 18 etaje și este situat în imediata apropiere a șoselei Ștefan cel Mare, motiv pentru care a stârnit discuții privind impactul asupra traficului din zonă.

Dezbaterea este justificată, dacă ținem cont că într-un top al metropolelor cu cea mai mare densitate din lume, Bucureștiul s-ar situa pe primele 30 de locuri, ținând cont de un clasament făcut de citymayors.com. În analiza realizată de acest site nu este luat în calcul Bucureștiul, dar ținând cont de datele existente, conform cărora densitatea Bucureștiului este de circa 8.500 de oameni/kilometrul pătrat, Capitala s-a situa în prima parte a topului care a analizat 200 de orașe din întreaga lume.

Ce părere are despre această situație unul dintre arhitecții cei mai implicați în dezvoltarea modernă a Bucureștiului? “Eu zic că din punct de vedere imobiliar în București s-au făcut progrese extraordinare în ultimii zece ani. Cei care vin mai rar pe aici le pot observa”, spune într-o discuție cu revista Business Construct arhitectul Călin Negoescu, unul dintre asociații firmei Westfourth Architecture.

La Romană, în Piața Victoriei, Piața Aviatorilor, Obor sau Piața Presei pot fi observate o parte dintre cele mai reprezentative clădiri proiectate de arhitecții firmei Westfourth, fondate de Vladimir Arsene în urmă cu aproape 20 de ani la New York.

Toate aceste clădiri, fie că este vorba de America House, Charles de Gaulle Plaza sau, mai recente, turnurile City Gate, au apărut parcă “precum ciupercile după ploaie”, dar drumul de la idee până la implementarea unei investiții de zeci de milioane de euro nu este niciodată ușor.

“Eu am o nelămurire pe care însă nimeni nu mi-o poate explica. Există o opinie populară împotriva clădilor noi, așa-numiții «monștrii de oțel și sticlă». Eu personal mă bucur când văd o clădire nouă, înaltă, din oțel și sticlă și atunci consider că undeva, cineva, greșește. Poate este o problemă de background, de educație. Cineva poate a avut note mai mici la școală. Dar ne confruntăm permanent cu asemenea discuții și există această glisare și la autorități, unde nu ar trebui să se «cânte după ureche»”, spune Negoescu, tranșându-și clar poziția.

Westfourth a proiectat și una dintre cele mai controversate clădiri de birouri din oraș, Cathedral Plaza, contestată pentru apropierea de Catedrala Sfântul Iosif, monument construit în urmă cu 130 de ani. Deși nu a coordonat personal proiectarea turnului, Negoescu spune că acesta nu reprezintă nicio amenințare pentru catedrală.

“Ce este cu experesia că «turnul acesta strivește monumentul»? De ce despre Biserica Italiană de pe Magheru nu spune nimeni nimic, deși e prinsă între blocuri, în timp ce turnul Cathedral strivește Catedrala Sfântul Iosif? Turnurile nu sunt făcute să se surpe nici lângă biserică, nici în altă parte”, spune arhitectul.

Cât “trăiește” un turn?

Incidentele precum incendiul de anul trecut de la turnul Millennium, care a făcut imobilul neutilizabil pentru mai bine de un an, sau tavanele false care se mai desprind prin centre comerciale au provocat și mai multe reacții privind calitatea construcțiilor realizate în perioada de boom imobiliar.

“Noi le proiectăm pentru vecie, atâta timp cât structura este calculată după cele mai recente standarde de inginerie seismică. O clădire începe însă să se degradeze imediat după ce este dată în folosință. După ce calitatea unor componente scade sub un anumit nivel, ea trebuie reparată, ceea ce înseamnă aducerea acelor componente la același nivel sau chiar îmbunătățirea lor”, explică Negoescu.

Dezastrul lăsat în urmă de cutremurul din 1977 este și acum viu în mintea arhitecților, astfel că Negoescu spune că “seismul este prima noastră grijă, numai că nimeni nu știe ce intensitate va avea cutremurul următor”. În aceste condiții, Negoescu spune că un accent puternic ar trebui pus pe imobilele cu o vechime de 40 de ani sau chiar mai vechi, care ar putea fi mai vulnerabile la un eventual cutremur decât cele noi.

“La case nu există același sistem al reviziilor, cum există la mașini și mai nou se practică și în rândul oamenilor, care merg periodic la consult. Ar trebui și pentru clădiri controale periodice. Intercontinentalul are 40 de ani de la inaugurare. Oare sistemele mai sunt în funcțiune? Ar trebui să poți afla de la intrarea în clădire că acel imobil a fost verificat”.

Clădirile noi construite în ultimii 20 de ani au fost realizate în proporție covârșitoare de investitori privați. Negoescu spune că în ultimii 17 ani a avut doar două proiecte cu statul: un garaj de autobuze și renovarea Palatului de Justiție.

Astfel, mozaicul orașului este format acum în special din patru tipuri de clădiri: imobile construite înainte de primul război mondial, construcții din perioada interbelică, “moștenirea comunistă” și clădirile construite în special în ultimii zece ani, odată cu dezvoltarea imobiliară.

“Bucureștiul este un oraș care s-a dezvoltat din inițiativă privată. Alți arhitecți îmi dau dreptate și spun că de la Carol I ne-au rămas câteva clădiri, iar în anii ’30 au mai fost făcute o serie de imobile, precum Palatul Victoria sau Palatul CFR. Restul clădirilor au fost făcute în perioada comunistă, când s-a construit urât și prost. Singura componentă unde nu s-au făcut economii în acea perioadă a fost structura, de frica unor cutremure, dar instalațiile și finisajele sunt sub orice critică”, spune Negoescu.

În ultimii 20 de ani în București s-a construit prea puțin. Problema nu este a clădirilor, cât mai ales a infrastructurii, element care nu a ținut pasul cu dezvoltarea privată care a dus la aglomerarea orașului.
În ultimii zece ani au fost construite clădiri de birouri cu o suprafață închiriabilă de peste un milion de metri pătrați (echivalentul a trei Case ale Poporului), mai mult de zece centre comerciale de dimensiuni medii și mari și câteva zeci de mii de locuințe. Drumurile în schimb sunt în mare aceleași, cu mici excepții reprezentate de o serie de pasaje sau lărgiri de bulevarde.

“Totul durează exasperant de mult. Pasajul de pe DN 1 trebuia făcut în trei luni, nu în trei ani. Pasajul Basarab nu se face în trei luni, dar nici în cinci ani nu este normal. Acum doi ani spuneam că se va schimba raportul între investiții private și publice, deoarece consideram că în criză trebuie să se arate statul. Am evaluat greșit”, spune acum Negoescu.

Arhitectul consideră însă că dezvoltarea infrastructurii nu ar fi redus apetitul investitorilor de a construi cât mai aproape de centru, știut fiind faptul că dezvoltatorii au început să evite zonele “virgine” din punctul de vedere al infrastructurii, precum Pipera-Tunari, tocmai din cauza dificultăților de deplasare. Piața Victoriei a devenit astfel City-ul Bucureștiul, zona cu cele mai mari chirii și sediul celor mai mari firme din țară. “Lumea oricum ar fi vrut să construiască în centru, iar centrul s-a mutat către nord. Pot spune că în Piața Victoriei nu s-a greșit. Toate aceste clădiri la un loc formează un ansamblu civilizat”, afirmă Negoescu dintr-o sală a America House din Piața Victoriei, unde Westfourth are birourile.

Turnuri în afara legii

Numărul turnurilor care vor mai fi construite în București ar putea fi redus drastic în următorii ani. În iulie 2009 a fost dată o lege prin care coeficientul de utilizare a terenului maxim (CUT) care poate fi aprobat de către autoritățile de urbanism este de patru, în încercarea de a limita densitatea orașelor.

Asta înseamnă că pe un teren de 10.000 de metri pătrați nu vor putea fi ridicate construcții cu o suprafață mai mare de 40.000 de metri pătrați, cu excepția cazurilor în care beneficiarul are un PUZ cu un CUT mai mare aprobat înaintea adoptării legii, care nu se aplică retroactiv. Măsura ar putea avea în schimb impact asupra prețurilor și chiriilor, crede arhitectul.

“Există terenuri cumpărate cu 4.000 de euro/metrul pătrat, ceea ce înseamnă că incidența terenului într-un metru pătrat de construcție va fi de cel puțin 1.000 de euro, ținând cont de noile reglementări. Suntem pregătiți să ne asumăm consecințele? Are cine plăti acești bani? Se pune încă o piatră în spatele investitorilor, care oricum trebuie să tragă apă la șantier, să facă parcări, să amenajeze spații verzi. Asta mai lipsea”, consideră Negoescu.

Negoescu a petrecut multe zile în ultimii ani pe șantierele din București, iar acest lucru îi permite să afirme că în cele mai multe cazuri dezvoltatorii au respectat normele de siguranță în proiectare și execuție. “Sistemul de control al calității este destul de bine pus la punct, atât cel al statului, cât și cel al proiectantului. Am avut cazuri cu pereți întregi de beton turnați greșit, sparți apoi și făcuți din nou bine. Nu era nimeni bucuros, dar toată lumea a înțeles și s-a făcut”, explică arhitectul, care se declară mulțumit de noua imagine care începe să i se contureze Capitalei. “Eu critic foarte greu proiectele și nu fac comentarii asupra muncii unui confrate, deoarece știu că este o activitate complexă, se muncește mult și se întâmplă fie să nu ajungă banii, să mai greșească firma de construcții. Cu toate acestea, pot spune că una peste alta clădirile noi bune sunt mult mai multe decât cele proaste.”

Clădiri preferate

Pentru un arhitect clădirea preferată nu este cea mai înaltă, nici cea mai scumpă, nici cea în care stau managerii celor mai puternice companii. El evaluează după criterii subiective și din perspectiva unor detalii pe care puțini le cunosc.

“Mi-e drag sediul Mindbank, deoarece a fost primul proiect ceva mai mare pentru noi și a reprezentat o experiență pe care nu am uitat-o la mai bine de zece ani. A fost totodată și o primă colaborare cu un constructor din străinătate”, explică Negoescu. “Apoi îmi place Europe House, deoarece are o decență deosebită și o perenitate mai mare decât alte clădiri. Dacă am vorbit de prima clădire trebuie să o amintesc și pe cea mai recentă: Nusco Tower, care este o clădire exact cum mi-am imaginat-o. Este o clădire care are o anumită normalitate: nu «țipă»”, spune arhitectul, care explică ce înțelege el prin normalitate. “Andrei Șerban (regizor de teatru și operă – n.r.) spunea că «actorul român nu știe să tacă» și avea mare dreptate. De atunci mi-am propus și eu să tac și îmi plac clădirile care nu lasă impresia că ar ieși în față”.

Deși are o cotă importantă din proiectarea “noului București, afacerile Westfourth nu au fost ocolite de criză. Din 25 de angajați Westfourth mai are 14 și viitorul apropiat nu sună tocmai bine. Unul dintre puținele proiecte importante în curs de începere este viitorul sediu al UniCredit Țiriac Bank. În rest, multă acalmie, care produce o oarecare frustrare în rândul arhitecților.

“Avem marele avantaj că timp de 100 de ani în România putem construi încontinuu. Sunt atâtea lucruri pe care le putem face mai bine deoarece pornim de foarte de jos. Nu avem muzee, nu avem spitale, săli de sport, stadioane, astfel că am avea de lucru suficient. La nemți cu greu mai găsești o fațadă care trebuie refăcută”, spune Negoescu.

Cum stăm față de alții

Arhitectul apreciază că Bucureștiul are o structură “dezordonată”, dar găsește totuși un alt oraș european cu care să îl compare.

“Pornind de la ideea că este un oraș dezvoltat în primul rând din inițiativă privată, l-aș compara cu Frankfurtul, care nu este un oraș de concepție, în care să fi trasat autoritățile locale bulevardele sau piețele. Bucureștiul are structura asta dezordonată care îl aseamănă cu Frankfurtul, păstrând proporțiile. Piața Victoriei, spre exemplu, a devenit un pol de dezvoltare nepremeditat”.

Comparațiile cu Varșovia, capitala Poloniei, singura țară mai mare ca România din extremitatea estică a Uniunii Europene, nu sunt tocmai potrivite în opinia arhitectului, în condițiile în care Varșovia a beneficiat de o planificare urbanistică minuțioasă.

“Varșovia este un oraș care funcționează foarte bine, aproape perfect. A fost proiectat de profesioniști, mai mult ingineri de profesie edilitară. Are străzi trasate frumos și modern, iar transportul este aproape o știință”, descrie Negoescu.

În același timp, vecinii din Budapesta par a avea tot mai des probleme similare cu cele din București, ambuteiajele devenind un lucru aproape firesc la orele amiezei în capitala Ungariei. În aceste condiții, ne vom sufoca în București?

“Se spunea despre Londra că se va sufoca în perioada când se circula cu trăsura și caii făceau mizerie. Se vor găsi soluții. Viața le rezolvă pe toate”.