Bucureștiul se află pe locul 76 din 120 de orașe, la egalitate cu Rio de Janeiro, într-un cla­sa­ment mondial realizat în funcție de compe­titivitate de EIU pentru Citigroup, pe primele poziții aflându-se New York, Londra, Singapore și Paris.

În top 10 se mai află în ordine Hong Kong, Tokio, Zurich, Washington, Chicago și Boston.

Între cele 32 de orașe europene care au fost incluse în cercetare, Bucureștiul s-a plasat abia pe locul 29, lista fiind încheiată în ordine de Ankara, Sankt Petersburg și Kiev. Topul orașelor europene este condus de Londra, Paris Zurich, Frankfurt și Geneva.

La nivel mondial, între cel mai bine plasate 30 de orașe, 24 sunt din Statele Unite și Europa Occidentală. Aceste orașe au înregistrat rezultate relativ bune la toate cele opt categorii luate în calcul pentru realizarea unui indice general al competitivității. Aceste cate­gorii sunt soliditatea economică, capitalul uman, eficiența instituțională, maturitatea financiară, atracti­vitatea mondială, infrastructura, factorii de mediu și caracterul social și cultural.

Bucureștiul s-a plasat între primele 60 de orașe ale lumii doar în cazul solidității econo­mice (locul 46) și al eficienței instituționale (locul 54). Cele 120 de orașe evaluate de EIU reprezintă 29% din economia mondială, cu un PIB combinat de 20.000 de miliarde de dolari.

Orașele au fost selectate în funcție de mă­rime și importanța economică regională, iar ana­liza a fost realizată în perioada mai-august 2011.