Deschis în noiembrie 2010 acasă, la Ploiești, Salonul Artelor, organizat de Filiala prahoveană a Uniunii Artiștilor Plastici, a traversat între timp munții, poposind la Bistrița la începutul lui februarie. Asemenea itinerarii între un județ și altul, odinioară curente, se singularizează astăzi în peisajul artistic românesc atunci când se mai petrec, datorită împrejurării că banii s-au împuținat și interesul pentru simezele din Capitală sau din străinătate prevalează.

Nu lipsesc nici saloanele naționale, dar adevărul este că alianțele între artiștii din două județe reprezintă o verigă intermediară care merită înviorată, neputând fi înlocuită de nimic altceva; poate doar completată de expozițiile cu trei, patru, cinci ș.a.m.d. unități administrative implicate, nu neapărat din aceeași provincie istorică. Din acest punct de vedere ar fi de așteptat mai multă imaginație organizatorică de la toate filialele UAP, iar stimularea ei poate surveni nu doar dinspre autorități, muzee și colecționari, ci și dinspre publicul rafinat al plasticii. La Bistrița, vernisajul i-a întrunit în fața microfonului pe artistul Marcel Lupșe, pe directorul Bibliotecii Județene Bistrița, Mircea Oliv, pe curatorul expoziției, oaspetele Valter Paraschivescu, președinte al UAP Ploiești și pe Alice Neculea, director adjunct al Muzeului de Artă Ploiești. Găzduită de galeria de Su Gălete – spațiu medieval consacrat artistic, în chiar scuarul central al orașului -, etalarea talentelor prahovene a însumat lucrări de pictură, grafică, artă decorativă și sculptură. Nu mai puțin de 68 de artiști și-au propus manierele de interpretare a lumii cu mijloacele propriei muze, creând un pod simbolic a cărui consecință imediată va fi deplasarea, în martie, a bistrițenilor la Ploiești. Întâmplare sau rezultat al unei emulații zonale, lucrările nu părăsesc figurativul. Nimeni nu pare interesat să se avânte în teritoriul expresionismului abstract, al experimentului pur sau al unor abordări mai neconvenționale. Aceasta nu spune nimic despre calitatea lucrărilor, dar este o circumstanță grăitoare pentru tipul de sensibilitate artistică și de raportare la lume a artiștilor din Prahova. Cu ei rămânem în zona unui anume previzibil, a tihnei – nu neapărat comodității – burgheze, într-o exploatare a agreabilului și chiar într-o cultivare a decorativului. Peisajele abundă, deși nu lipsesc nici naturile moarte. Nu vezi aproape niciun portret (excepții: femeia mov-albastră a Ritei Bădulescu, gravorul yoghin al lui Adrian Nicolae sau capul sculptat al Lucreției Milea). Un aer de ilustrație de carte pentru copii planează asupra lucrărilor Anei Oprișorean și Tiberiu Adet ori Valeriu Scărlătescu. Anticariatul lui Valter Paraschivescu și Catedrala de Veniamin Caminschi atrag și intrigă, deopotrivă, prin atmosfera onirică pe care o degajă. Altminteri, numeroase interpretări personalizate ale ambianței, cu mijloacele profesionismului, dar nu neapărat și ale saltului într-o creativitate care oferă interpretări mai puțin docile ale realității. S-ar spune, văzând majoritatea lucrărilor ploieștenilor, că arta multora dintre ei corespunde mai degrabă mobilului de a îmbia publicul să cumpere decât aceluia de a înainta, ei înșiși, în defrișarea unor configurații interioare care să îi contureze mai pregnant ca artiști. Altminteri, contemplarea exponatelor oferă confort și bună dispoziție, atmosferă minunată pentru ambientarea altor evenimente artistice. E suficient? OVIDIU PECICAN (n. 8 ian. 1959, în Arad) are o licență în istorie-filosofie și un doctorat în istorie (ambele la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca). Profesor de liceu (din 1985), apoi redactor la Apostrof (1990-1991) și cercetător științific, din 1994 predă la Facultatea de Studii Europene a Universității clujene. Semnează critică literară, critică istoriografică, comentarii filosofice și este realizatorul unor emisiuni televizate. A publicat romane (Eu și maimuța mea, 1990; Razzar, 1998; Imberia, 2006), volume de proză scurtă, teatru, poezie și critică literară. Este autorul unor monografii de istoria culturii (Lumea lui Simion Dascălul, 1998; Hașdeenii, 2002; B.P. Hasdeu istoric, 2003), al Istoriei românilor (2010) și al mai multor culegeri de studii de istorie și europenistică.
Subiecte #Marcel Lupse#Ovidiu Pecican#Ritei Bădulescu#Valter Paraschivescu#Veniamin Caminschi