Filip Florian
Toate bufnițele
Editura Polirom
A fost cel mai bine vândut titlu Polirom la ediția 2012 a Târgului de Carte Gaudeamus. O carte care spune povestea a doi oameni care au norocul să se întâlnească – unul vârstnic și care își povestește copilăria din alte timpuri, altul copil, care încă își trăiește copilăria. “Dacă toți – oamenii declara autorul -, s-ar sătura într-o bună zi de povești, cred că sufletele s-ar usca, s-ar topi și lumea ar arăta ca un pustiu. O asemenea nenorocire n-o să se întâmple însă prea curând. Înaintea ei, cu siguranță, o să se petreacă alte milioane și milioane de fapte, șuvoiul vieții o să curgă mai departe, cu furtuni și îndrăgostiri, cu boli și râsete de copii, cu războaie și prietenii, cu crize financiare și meri înfloriți, cu alb, cu negru și cu infinite nuanțe de gri. Iar faptele, întotdeauna, vor fi urmate de povești, de-o mare de povești.”
Constantin Abăluță
Viața în 3 litere
(istorii cu mașini bucureștene)
Editura Paralela 45
Cu PRE (față) de Șerban Foarță și PST de Constantin Abăluță. Un text care a pornit de la plăcuțele de înmatriculare ale automobilelor. “Text generat de un pretext – spune autorul. Povestiri înșirate pe o ață nesfârșită. Roman-grafitti. Carte a hazardurilor. Poate fi numit oricum. În fapt, e un mozaic de întâmplări ale omului din zilele noastre: zilele vitezei și lipsei de măsură. Întâmplările năvălesc peste tine. Care de care mai neașteptate și mai absurde. (…) Diversitatea formulelor narative mi s-a impus de la sine. Uneori aici a jucat un rol și marca mașinilor. Căci una poate povesti un Trabant și alta un Mitsubishi.”
Simfonie cipriotă
Antologie poetică
Editura Meronia
Ediție bilingvă. Cuvânt-înainte de Mona Savvidou Theodoulou. Traducere de Elena lazăr și Jana Balacciu Matei. Selecție și note bio-bliografice de Elena Lazăr. Selecția poemelor oglindește atât curentele și tendințele care domină poezia cipriotă – de la cea clasică, poezia cu ritm și rimă, la suprarealism, la poezia în vers liber sau la poemul în proză -, cât și varietatea tematică – poezii inspirate de evenimente cardinale ale istoriei Ciprului, ars poetica, lirică de dragoste ș.a. Următorul pas va fi pregătirea unei antologii axate pe poezia ciprriotă actuală. Prima antologie bilingvă curpinde poeme din creația a 36 de poeți născuți în prima jumătate a secolului XX.
Dănuț Ungureanu
Marilyn Monroe pe o curbă închisă
Editura Tritonic
Ediția a doua, prima a apărut în 1999, Editura Adevărul. Volumul este o selecție a celor mai bune texte scrise până în acel moment de autor, primul președinte al Societății Române de Science Fiction și Fantasy. “Marilyn Monroe pe o curbă închisă”, nuvela care dă titlul volumului, relatează contactul cu o entitate nonumană, extraterestră, venită probabil pe Terra dintr-un alt sector cosmic decât cel în care se găsește Sistemul Solar. Len Claes este un cercetător, aflat sub comandă militară, implicat în studiul depistării unei modalități de comunicare cu entitatea extraterestră. Nuvela are mai multe planuri. Pe unul dintre ele, Claes are un vis în care entitatea extraterestră apare sub forma unui ou gigantic din metal, care pare să dorească să-l ucidă, dar și a lui Marilyn Monroe, Claes fiind îndrăgostit în secret de fascinanta actriță. Curba închisă e un univers închis, iar entitatea nu comunică.
Dan Perșa
Arca
Editura Tipo Moldova
Există și obiceiuri surprinzătoare. În toamna trecută, cu multe săptămâni, ba chiar luni, înaintea apariției, scriitorul băcăuan Dan Perșa, redactor al revistei Ateneu, își anunța romanul “Arca” pe rețelele de socializare și publica mai multe capitole. Romanul este o continuare a narațiunii pe care a prezentat-o publicului larg în urmă cu 10 ani, în romanul de debut “Vestitorul” și este a șasea carte a autorului care și-a făcut o glorie din parodierea romanelor cavalerești. Și acesta poate fi citit în cheie ironică sau în cheie postmodernă . “Să glorifici cuvintele nu-i mare lucru – scrie, de altfel autorul – dacă nu le cunoști osânda de-a denumi obiecte… de a fi substantive… și dacă nu le poți elibera de cârdășia cu lumea… pentru a le pune în rând cu sufletul.” Se remarcă și în această carte stilul surprinzător.
Lorian Carșochie
În umbra epocilor. Obsesia
Editura Limes
Criticul Alex Ștefănescu, care semnează o pertinentă prezentare pe coperta IV a cărții, consideră că este un roman plin de dramatism și, în același timp, o epopee eroi-comică despre crearea omului nou în România totalitară. Acțiunea inițiată de partidul comunist, cum era de prevăzut, eșuează, în schimb reușește distrugerea omului vechi, pierdere ireparabilă, care ne afectează și azi. “Lorian Carșochie descrie într-un mod impresionant, uneori cu un sarcasm necruțător, acest proces de degradare prezentat de propagandiștii epocii ca o renaștere. Romanul său, bine scris, plin de viață și culoare, îi poate face pe cititori să înțeleagă mai bine ce s-a întâmplat înainte de 1989 și ce se întâmplă în prezent.”