Michael intră în salon și se așază la masă.
Charles, la fel de preocupat de băuturi, își ridică paharul și i-l
arată.
– Michael, ți-am pus un pahar de vin roșu. E vechi de vreo șase
ani. Excelent!
Michael ia paharul, îl ridică și privește culoarea vinului. Îl
golește dintr-o înghițitură, cu lăcomie, vrând parcă să se
amețească.
– Ei? Cum e?
– Ai dreptate.
Michael se uită la sticlă. Pennington i-o arată, zâmbindu-i
îmbietor.
– Încă unul?
– Da, mulțumesc.
Charlie îi toarnă încă un pahar. Michael îl bea la fel de repede.
Când îl termină, o aude pe Sara râzând și privind spre doamna
Pennington, care se apropie.
– Draga mea, dar ce-ți atârnă la spate? Parcă ai avea o coadă de
drac.
Charlie o privește și râde și el.
– Whau! Soția mea este un drăcușor.
Michael, încă speriat, schițează un zâmbet crispat. Ia sticla și-și
toarnă încă un pahar. Doamna Pennington se apropie de Sara.
– Hei, ce râdeți așa? Ce am la spate?
Sara, râzând în hohote, o trage de coadă, care i se desprinde de
rochie, și i-o arată – un simplu șnur împletit, care se termină cu
un ciucure ornamental.
– E de la scaun.
Bătrânica își privește soțul și se așază indignată.
– Dragul meu, cu râsul ăsta al tău m-ai făcut să mă simt atât de
penibil.
Michael bea cu poftă al treilea pahar cu vin. La urechea lui apare
bufonul.
– Ai grijă cu vinul ăsta! Este din 2004.
Michael râde, puțin amețit.
– Ha, ha, și ce dacă?
Doamna Pennington îl săgetează cu privirea. Charlie și Sara au
amuțit. Michael, sesizând că toți îl privesc, devine serios.
– O, am spus ceva aiurea? Știți, mi s-a părut că îmi aud soția
spunându-mi să fiu atent cu băutura, că mă pot ameți.
Ceilalți îl privesc cu răceală, neconvinși.
– Credeți-mă, n-am vrut să aduc nicio ofensă nimănui.
Charles izbucnește în râs, încercând să le distragă atenția
celorlalți. Cabotinăria lui este evidentă.
– Ha, ha, vezi, draga mea? Ți-am spus de atâtea ori. O femeie
care-și bate soțul la cap în permanență îl va aduce în cele din
urmă la balamuc. Te înțeleg, Michael. În sănătatea ta!
Michael are paharul gol. Își toarnă încă unul și ciocnește cu
Charlie. Bea, însă în timpul ăsta bufonul apare iar lângă el și-i
vorbește aproape de ureche.
– Te avertizez încă o dată. Nu mai sta aici. Du-te!
Jimmy își ridică paharul.
– Beau și eu pentru tine, Michael. Pentru că ne-ai dat un scenariu
bun.
– Da, într-adevăr. Charles aprobă și o privește pe Sara, care
ridică paharul.
– Eu am spus de cum l-am citit.
Jimmy, zâmbind cu viclenie, își ciocnește cuțitul de pahar.
– Ascultați-mă, vă rog. Michael, pentru că ne dai prilejul să
prezentăm o altfel de istorie…
Toți își ridică paharele. Doamna Pennington pare
impresionată.
– Bravo, Michael!
– Ce e istoria?… Toți îl privesc curioși pe James, care este clar
cel mai cultivat și documentat dintre ei. Face o pauză pentru o
mică înghițitură de vin. Un șir neîntrerupt de crime, de războaie,
de ură, răutate și lăcomie. De mizerie și cruzime. Vedeți? Numai
calamitățile fac istorie. Altceva nimic. Fiecare epocă lasă pentru
viitor mai multe urme ale suferințelor și chinurilor decât ale
bucuriei și dragostei de viață. Îl privește iar pe Michael.
Michael…
Touchstone îi șoptește repede lui Michael la ureche.
– Culmea sadismului, te laudă ca apoi să te distrugă mai
bine.
Michael are privirea condamnatului la moarte în fața
eșafodului.
– Michael, tu ne dai prilejul să spunem un alt fel de poveste,
chiar dacă este povestea unei fantome din Evul Mediu. Însă e
povestea superbă a eternei speranțe umane. A seninătății și
bucuriei hărăzite speciei noastre. Așadar, da!, până și fantomele
au emoții și sentimente. Și dorințe. E adevărat!, ăștia suntem noi,
oamenii. Te felicit, Michael!
Doamna Pennington începe să aplaude emoționată. Ceilalți o
imită.
– S-ar putea, totuși, să nu te omoare în noaptea asta. Touchstone
are un ton optimist. Și eu n-am nici o speranță, ca să nu mai
vorbesc de emoții sau sentimente… puah! Jimmy își golește
paharul. Poate mâine seară. Azi nu sunt întrunite toate
condițiile.
Vocea lui James se suprapune peste aceea a lui Touchstone.
– Dar vrem să-ți punem câteva condiții.
– Ce condiții? Michael privește spre Touchstone și se foiește
nervos și amețit pe scaun. Bufonul îi vorbește în șoaptă, chiar
dacă îl aude numai Michael.
– Fii mai atent cu băuturile astea transilvănene. Nu sunt ce par a
fi. Beția se produce brusc.
– Ne-ar plăcea să fie iarnă. Natura ar contrasta astfel cu toată
acțiunea, cu mesajul filmului. Și ar fi cu atât mai evident ce vrei
tu să transmiți.
Michael, care are o privire încețoșată, se ridică brusc în
picioare. Îl privește ușor cinic pe James.
– Și poate ai vrea să fie omorâtă și fantoma. Scuzați-mă, ies să mă
aerisesc puțin. Vinurile astea nu sunt ce par a fi.
Michael pornește spre hol cu paharul în mână. Culege de pe drum o
sticlă de vin desfăcută. Jimmy se întoarce pe scaun, uitându-se
după el.
– Michael, nu asta voiam să…
– Ba da, ba da, chiar așa! Ar putea muri cu un țurțure de gheață
înfipt în spate, adaugă Michael ieșind. Jimmy se uită la ceilalți
cu un aer ușor vinovat.
– Am spus ceva rău?
*
Michael intră în celălalt living, mai mic, al cabanei. Nu
aprinde lumina. Se îndreaptă spre fereastră, o deschide, ia zăpadă
de pe pervaz și-și dă pe față. Rămâne câteva clipe în fața
ferestrei. Pune paharul cu vin pe pervaz. Podeaua de deasupra
scârțâie. Privește mirat spre tavan. Mai ia puțină zăpadă și și-o
pune pe față. Zgomotele de sus se aud în continuare. Privește
iarăși înspre tavan, de data asta speriat. Duce iar mâna spre
pervaz, dar, când să mai ia puțină zăpadă, o altă mână, cu un inel
mare pe un deget, îl prinde cu putere de încheietură. Privește
șocat și-l vede pe Jimmy, care, de cealaltă parte a ferestrei, se
holbează la el cu ură. Câteva clipe se uită unul la altul.
– O să-l vezi tu acum pe dracu’!
Cu o forță de nebănuit, Jimmy îl înhață pe Michael, îl trage afară,
peste pervaz și îl aruncă în zăpadă. Michael îl lovește peste
picioare și Jimmy cade. Apoi se ridică în genunchi, dar Jimmy se
agață de el. Se ridică amândoi odată. Jimmy încearcă să-l lovească
în bărbie, dar Michael se ferește și-l lovește apoi el, cu o putere
amplificată de frică. Jimmy cade pe spate. În aceeași clipă se aude
un hârșâit pe acoperiș și un sloi imens de gheață cade și i se
înfige în piept. Expresia lui Jimmy, plină de ură,
încremenește.
– Bine lucrat!
Michael, deja terifiat de priveliștea lui Jimmy plin de sânge,
tresare puternic când îl aude și-l vede brusc lângă el pe
Touchstone.
– L-ai omorât!
Bufonul îi zâmbește poznaș.
– Eu? Cel mult ai fi putut spune că te-am salvat. Ar trebui să
scapi de cadavru, ce zici?
Michael privește debusolat spre acesta.
– E, e…
– E mort de-a binelea.
– Ești sigur?
– Știu ce spun în materie de morți, crede-mă!
Michael se uită în jur destul de dezorientat. Apucă apoi cadavrul
de picioare și-l târăște spre colțul cabanei. Se oprește câteva
clipe și vede coșmelia de lemn din spate. Vântul șuieră sinistru.
Când și când, răzbate prin aerul înghețat urletul prelung al câte
unui lup singuratic. Michael trage cadavrul în anexă, lângă o
grămadă de fân, și-l acoperă. Se oprește, ascultă înfricoșat
zgomotele teribile ale nopții, apoi se ridică și pleacă.
*
Michael intră pe geam în livingul mic. Își ia paharul de vin pe
care-l lăsase pe pervaz și bea însetat. Se așază pe o canapea și-și
trage sufletul. Îl vede pe Touchstone.
– Cred că am citit câte ceva despre tine. Dacă ești chiar acel
Touchstone, firește.
Ia o gură de vin. Touchstone îl privește afectat.
– Unii au scris chiar pe când trăiai în Anglia. Alții după…
moarte, nu? Dar cred că erau multe exagerări.
Michael are o privire confuză.
– Bineînțeles că au fost abateri și denaturări ale celor care au
scris în timpul vieții mele din Anglia. Și la fel de greu le-a fost
și celor care au trăit în secolele următoare să-mi descrie viața
așa cum a fost ea cu adevărat, chiar dacă am lăsat urme vizibile și
energii care de-abia așteaptau să fie căutate și descoperite.
Michael îl ascultă amețit, vede camera cum se învârte cu el. Își
lasă capul pe spate. Touchstone se oprește și-l privește lung.
Michael îi face semn cu mâna să continue.
– Cu toate astea, viața mea a fost prezentată mult diferit de
realitate. Fiecare povestitor a interpretat în felul său personal,
dar multe dintre faptele și gândurile care mi s-au atribuit, dar pe
care nici nu le-am făcut și nici nu le-am gândit vreodată, ar fi
putut foarte bine să fie ale mele.
Michael, clătinându-și puțin capul, se apleacă spre masă și își mai
toarnă un pahar de vin. Face același gest din mână către
Touchstone, fără să ridice ochii spre el, să povestească în
continuare.
– Modificările cred că au fost date și de transformarea energiilor
mele, care sunt așadar peste tot pe unde am umblat, dar care au
fost captate diferit de oameni prin capacitățile lor de percepție
particulare. Și, fiind tot umane, vor fi ca și ale mele.
Michael bea.
– Prin urmare, călătoriile mele se vor modifica iar și iar și anii
îndelungați de peregrinări prin Europa vor încununa de fapt o
călătorie mult mai lungă, una aproape fără sfârșit.
Michael se sprijină de spătarul canapelei și scoate un plescăit
admirativ. Nu știm dacă e reacția la vinul transilvănean sau la
povestirea bufonului. Touchstone se mută brusc, în stilul lui, și
ajunge cu fața aproape lipită de a lui Michael, care parcă nu mai
are putere să se sperie, doar îl privește confuz, fără vlagă,
aproape adormit.
– Avem aici infinitul înaintea noastră, dar temelia acestuia a fost
foarte scurta noastră viață pământească, indiferent de credința pe
care am avut-o, pentru că în orice credință oamenii se roagă și se
închină unui singur Dumnezeu, a cărui creație suntem cu toții, și
peste tot primesc de la Dumnezeu aceleași daruri: nemurirea
sufletului și libertatea de a alege între bine și rău. Și în timpul
vieții tocmai aceste lucruri contează.
Michael este aproape inert.
– Te-am avertizat să fii atent cu vinul ăsta. Ai băut vin vechi din
2004, vin vechi de șase ani. Ai grijă! Vin din 2004.
Michael nu-și mai poate ține ochii deschiși. Adoarme.
Va urma