Angajatii din sistemul bugetar vor avea posibilitatea sa opteze intre achitarea salariilor prin card sau in numerar, in baza unui proiect de lege aprobat de Guvern si transmis Parlamentului in procedura de urgenta. Proiectul de lege a fost aprobat de Guvern dupa ce Curtea Constitutionala a decis, in luna iunie, ca prevederile privind obligativitatea platii drepturilor salariale prin card sunt neconstitutionale. Printr-o ordonanta de urgenta aprobata in 2007, Guvernul a decis ca “ministerele, celelalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale si locale, precum si institutiile publice din subordinea acestora, indiferent de sistemul de finantare, vor lua masurile necesare pentru plata drepturilor salariale ale personalului prin intermediul cardurilor”.