Producătorul de vin Murfatlar, controlat de familia Dobronăuțeanu, ar putea depăși în acest an rulajul de 200 milioane de lei (47,6 milioane de euro), în creștere cu 8% comparativ cu nivelul de 185 milioane de lei (44 milioane de euro) din 2011. Compania și-a atins estimările pentru anul trecut.
“2012 nu va fi un an ușor. Nu există premise de creștere a consumului. Cu toate acestea mizăm pe o creștere a cifrei de afaceri, care va veni în special din maturizarea rețelei Crama Murfatlar, dar și din demararea unui proiect nou”, a spus Daniel Negrescu, brand manager al Murfatlar.
La realizarea bugetului pentru 2012, Murfatlar a luat în calcul un curs de schimb de 4,25 – 4,3 lei pentru un euro.
Magazinele Crama Murfatlar, motorul de creștere al companiei, au început să fie dezvoltate în septembrie 2010, sub forma unor parteneriate cu antreprenori locali, “un fel de francize”, după cum explicau reprezentanții companiei la momentul demarării proiectului.
Murfatlar vine cu brandul, know-how-ul, produsele, investiția de marketing, politica comercială, iar partenerul cu spațiul, care poate să fie închiriat sau în proprietate, și amenajarea.
În prezent există aproape 110 astfel de magazine active, compania propunându-și ca până la finalul anului 2012 să ajungă la o rețea de 150 astfel de unități.
Se pregătesc de noi lansări
“Suntem pregătiți să venim cu lucruri care să mențină consumul de vin Murfatlar și poate chiar să-l crească (…) 2011 a fost cel mai bun an din ultimii zece, iar calitatea se va simți în pahare”, a mai spus Negrescu.
În 2011, producția de vin s-a ridicat la circa 6,5 mil. hectolitri, cu 30% mai mult comparativ cu 2010, potrivit datelor Patronatului Național al Viței și Vinului (PNVV).
Analiza perioadei 2007-2011 arată că 2011 este al doilea an din punctul de vedere al volumelor realizate, fiind depășit de cantitatea înregistrată în 2009, an luat ca referință în industria vinului. Totodată, producătorii au spus că 2011 a fost un an foarte bun și din punctul de vedere al calității vinului.
“Un alt proiect al nostru din 2011, Zestrea Murfatlar, va continua comunicarea noului ambalaj în 2012. Produsele noi vor fi de asemenea un element important din 2012 (…) Vom lansa mai multe vinuri cu stoc limitat din soiuri care nu există pe piață”, a mai spus Daniel Negrescu.
În toamna anului 2011, Murfatlar a investit 0,55 mil. euro într-o cramă în județul Constanța, aceasta fiind cea mai recentă investiție a companiei. Crama ocupă o suprafață de circa 600 mp și are o capacitate de producție de circa 250 de tone. Murfatlar produce aici vinuri premium cu prețuri de 10-25 de euro pentru a fi păstrate în tezaurul propriu.
Mai sunt posibile creșteri
O altă companie din industria vinului, Cotnari, a anunțat că pentru 2012 și-a bugetat o creștere de 5% a cifrei de afaceri. Compania ieșeană, care, potrivit datelor de pe site-ul Ministerului de Finanțe, a avut în 2010 un rulaj de 84,5 mil. lei (20 mil. euro), estima că va obține în 2011 o creștere de aproximativ 6% a afacerilor. În 2012, Cotnari și-a bugetat investiții de minimum 3-4 mil. euro.
Piața de profil este estimată la aproximativ 350 mil. euro în condițiile unui consum care continuă să scadă.
Potrivit unei analize ZF pe baza datelor de pe site-ul Ministerului de Finanțe, primele 20 de companii din domeniul producției vinului au raportat în 2010 afaceri de peste 177 mil. euro, față de aproximativ 190 mil. euro în 2009.
Cei mai mari producători sunt Murfatlar, Cotnari, Jidvei, Vincon, Recaș, Halewood, Tohani și alții.