Presedintele PSD, Mircea Geoana, a anuntat ieri ca formatiunea sa si-a indeplinit 80% din obiectivele privitoare la introducerea amendamentelor sociale in proiectul de buget, urmand ca PSD sa se intalneasca la inceputul saptamanii viitoare cu PNL si UDMR pe acest subiect. “Ne vom intalni la inceputul saptamanii viitoare cu reprezentantii PNL si UDMR, ca partide care sustin actualul Guvern, pentru a putea sa avem o discutie finala inainte de trecerea la dezbaterea in plenul Parlamentului a bugetului de stat”, a spus Geoana. El a aratat ca mai exista doua amendamente care nu au gasit o majoritate in comisiile de buget-finante, cel privitor la cresterea salariilor profesorilor cu 20% si cel privitor la compensarea medicamentelor pentru pensionarii cu pensii sub 400 de lei. Comisiile reunite de buget-finante au intocmit ieri raportul favorabil cu aproximativ 2.000 de amendamente pentru proiectul de buget de stat pe anul 2008.