Schița bugetului pentru anul viitor a fost finalizată de Finanțe, însă proiectul va fi aprobat de Guvern doar după ce va fi analizat și de de experții FMI, care vor veni la București la jumătatea săptămânii viitoare pentru o nouă evaluare.
“Este așteptată delegația FMI, care va ajunge miercuri în România. Ulterior, proiectul de buget va fi aprobat în Guvern”, a spus Gheorghe Gherghina, secretar de stat în Ministerul Finanțelor responsabil cu bugetul.
Problema tergiversării bugetului se perpetuează, nici în acest an nefiind respectat termenul legal de pomovare a bugetului în Parlament, până la 15 octombrie.
Sistemul de impozitare din 2011 nu este foarte cert, existând discuții, inclusiv în cadrul partidului de guvernământ, pentru scăderea cotei unice la 12% sau chiar 10%. Președintele Traian Băsescu susține însă că reducerea cotei unice nu este o soluție și se declară adeptul scăderii contribuțiilor sociale, susținând că TVA nu va crește.
Conform proiectului de buget, contribuțiile sociale vor fi menținute la nivelul actual, Guvernul mizând pe încasări mai mari la bugetul de stat din TVA, accize și impozit pe venit și profit.