Exista un impas in discutiile cu FMI; partea romana doreste, acum, un deficit bugetar tinta intre 0,7%-1% din PIB, in timp ce expertii FMI vor unul cat mai mic, maximum posibil 0,4-0,5%.
Indemnul FMI de a diminua deficitul bugetului cat mai mult porneste de la o identitate contabila: ex post, deficitul bugetar plus cel al sectorului neguvernamental formeaza deficitul de cont curent. In consecinta, un deficit bugetar cat mai mic ar limita deficitele externe. Acest rationament trebuie insa sa fie contextualizat si judecat prin prisma unei relatii ex ante – cand intervin variabile comportamentale.
Un deficit bugetar diminuat ajuta dezinflatia si limitarea deficitelor externe. Dar in 2004 circa 85% din deficitul de cont curent s-a realizat in sectorul neguvernamental. Prin urmare, a folosi bugetul public in vederea scaderii deficitului de cont curent are eficacitate limitata.
Eficacitatea instrumentului bugetar in limitarea deficitului de cont curent este erodata si de reducerea dobanzilor la lei si de nivelul scazut al celor la valuta. Efectul de evictiune (crowding-out) pe care l-ar exercita un deficit bugetar cat mai mic (sau chiar un surplus) asupra cererii private este contrabalansat de cresterea indatorarii sectorului privat, care beneficiaza de conditii de creditare tot mai favorabile. Sa folosesc cifre. In 2004, deficitul de cont curent a fost de 6,9% din PIB (7,8% prin includerea profiturilor nerepatriate), iar deficitul bugetar de 1,2%. Deci contributia sectorului nebugetar a fost de 5,7%. Daca in 2005 deficitul bugetar ar ajunge, sa zicem, la 0,2% aceasta nu ar insemna automat un deficit de cont curent de 5,9% din PIB. Daca inclinatia catre consum ar ramane aceeasi – ceea ce este probabil intr-un mediu cu dobanzi in scadere – deficitul de cont curent ar putea ramane tot in jur de 7% printr-o indatorare privata in crestere; deficitul ar putea chiar creste. 2004 fata de 2003 graieste in aceasta privinta (in 2003 deficitul bugetar a fost de 2,4, iar cel de cont curent de 5,7%).
Pietele financiare interne in dezvoltare si deschiderea contului de capital limiteaza si ele eficacitatea utilizarii bugetului public in controlul deficitelor externe; sectorul privat dispune usor de finantari interne si/sau externe putandu-se manifesta o crestere a inclinatiei de indatorare si consum. Aduc in discutie aici o lectie asiatica. Criza financiara din Asia de Sud-Est (in deceniul trecut) a fost provocata de supraindatorarea sectorului privat in conditiile unor cursuri de schimb fixe si ca o consecinta a deschiderii premature a pietelor financiare locale. In acele tari inflatia era scazuta si bugetele publice echilibrate. Cand fondurile speculative au inceput sa fuga FMI a recomandat deprecieri (flotari libere) ale monedelor locale impreuna cu bugete extrem de austere (surplusuri) si dobanzi ridicate. Dar surplusurile bugetare au accentuat declinul productiei. Morala: cand formulezi o politica este bine sa identifici cauza derapajelor si sa folosesti instrumentele mai eficace.
A marsa pe buget acum in incercarea de a limita deficitele externe poate deveni contraproductiv; riscam sa trecem de la situatia de supraimpovararare a politicii monetare la una de supraimpovarare a politicii bugetare, fara rezultate scontate. Comprimarea excesiva a cheltuielilor publice afecteaza atat productia de bunuri publice, cat si cea a sectorului privat, posibilitatea de a cofinanta fondurile de preaderare.
Chiar admitand constrangeri ce decurg din angajamentele fata de UE (liberalizarea deplina a contului de capital) ne indreptam catre o configurare suboptimala a politicii macroeconomice: un buget tot mai strans, cu o politica monetara tot mai laxa in ceea ce priveste creditul in lei (din dorinta de a descuraja capitalul speculativ) si o apreciere a leului care favorizeaza cresterea deficitelor externe.
Se impune un deficit bugetar inferior celui de anul trecut si este bine sa fim precauti fata de deficitele externe. Dar este indoielnic ca putem lupta eficace contra deficitelor externe numai prin diminuarea tintei de deficit bugetar. Deficitele externe vor creste daca nu se vor gasi modalitati de a limita expansiunea creditului sectorului neguvernamental si leul isi va continua aprecierea.
Se poate ajunge la un compromis cu FMI pe tinta de deficit bugetar diferenta intre pozitiile in discutie nefiind mare. Aceasta tinta trebuie insa sa fie insotita de masuri ferme privind politica salariala in sectorul bugetar, monitorizarea intreprinderilor de stat cu pierderi, combaterea evaziunii fiscale, a indisciplinei financiare in general (reducerea deficitelor cvasi-fiscale). Banca Nationala sa inaspreasca conditiile de acordare a creditului in valuta (inclusiv prin rezerve obligatorii), iar bancile comerciale sa fie mai prudente in acordarea de imprumuturi.
Intrucat suntem la jumatatea lui martie, starea de incertitudine privind legislatia fiscala si bugetul public in 2005 trebuie sa inceteze.
P.S. Daca executia bugetara efectiva va avea incasari mai mari decat cele scontate, cu atat mai bine. Pe de o parte, ele ar confirma o stare a executiei apropiata de ceea ce reclama faza ciclului economic (cand economia creste si incasarile la buget ar trebui sa creasca); pe de alta parte, ele vor fi utile pentru a face fata presiunilor viitoare asupra bugetului public.
* Daniel Daianu este profesor de economie si fost ministru de finante
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.