Desi a prognozat cresterea cheltuielilor guvernamentale pana la 138 mld. dolari (74 mld. euro) pentru 2007, ceea ce ar rezulta intr-un deficit bugetar de 11,2 mld. dolari (8,9 mld. euro), guvernul turc neaga acuzatiile de cheltuieli populiste ce i se aduc cu un an inainte de alegeri, anuntand o crestere a veniturilor bugetare cu 17%, scrie BBC News.
Conform unor rapoarte, Fondul International Monetar (FMI) exercita presiuni asupra Turciei pentru a-si tempera cheltuielile publice. Kemal Unakitan, ministrul de finante, spune insa ca bugetul a fost elaborat independent de influentele politice.
In prezentarea proiectului de buget in fata parlamentului, Kemal Unakitan a sustinut ca o crestere a cheltuielilor guvernamentale va asigura dezvoltarea si stabilitatea tarii.
Guvernul a ridicat plafonul initial de cheltuieli publice de la 128 mld. dolari (102 mld. euro) datorita cresterii pretului la energie si a salariilor acordate angajatilor din domeniul bugetar.
FMI, care a ajutat Turcia sa se stabilizeze in urma crizei economice din 2001, nu agreeaza aceasta decizie si militeaza pentru o crestere temperata a cheltuielilor. Economia turca
s-a refacut puternic in ultimii trei ani dupa ce s-a reusit aducerea sub control a inflatiei galopante.
Tara are insa un deficit al fondurilor asigurarilor sociale, iar cheltuielile cu sanatatea si asistenta sociala reprezinta 15% din totalul bugetului.
Analistii financiari apreciaza ca Turcia, care vrea sa adere la Uniunea Europeana si care a inceput tratativele anul trecut, trebuie sa adopte o politica prudenta in ceea ce priveste cheltuielile guvernamentale daca vrea sa castige increderea investitorilor.
“Daca vor fi derapaje economice din cauza alegerilor, piata va reactiona negativ”, spune Erkin Isik, economist la Fortis Bank.
Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OECD) apreciaza ca Turcia trebuie sa-si imbunatateasca guvernarea corporatista daca vrea sa fie realista cu privire la aderarea la UE.
Intr-un raport separat, grupul de cercetari economice din Paris apreciaza ca Turcia a facut progrese in ceea ce priveste reglementarea pietei de capital, dar ca supravegherea trebuie intarita si facuta independent de ceilalti factori.