Diseara incepe Maratonul de Poezie si Jazz
Euroculturart, Open Art, Teatrul National de Opereta “Ion Dacian”, in coproducție cu Radio România Cultural și TVR Cultural, cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România, organizeaza de vineri, 3 iulie 2009, ora 22.15, pana sâmbătă, 4 iulie 2009, ora 05.00, in foaierul Teatrului Național de Operetă „Ion Dacian”, prima editie a Maratonului de Poezie și Jazz. 24 de poeți din generații și geografii literare diferite vor avea fiecare câte un recital de circa 20 minute. Recitalurile vor fi „copertate” prin dialog muzical cu rafinați interpreți și compozitori de jazz: Mircea Tiberian – pian, Maria Răducanu – voce, Liviu Butoi – saxofon, Pedro Negrescu – contrabas, Vlad Popescu – tobe. Evenimentul se va constitui intr-un material documentar, de memorie culturală vie, pentru viitoare istorii ale literaturii române prin producțiile ce vor fi realizate și difuzate, in direct sau inregistrate, de către TVR Cultural și Radio România Cultural. Poeții invitați sunt: Constantin Abăluță, Dan Mircea Cipariu, Denisa Comănescu, Traian T. Coșovei, Nichita Danilov, Augustin Frățilă, Mihai Gălățanu, Bogdan Ghiu, Florin Iaru, Anca Mizumschi, Ion Mureșan, Ioan Es. Pop, Bogdan O. Popescu, Nicolae Prelipceanu, Andra Rotaru, Cornelia Maria Savu, Octavian Soviany, Liviu Ioan Stoiciu, Adrian Suciu, Eugen Suciu, Lucian Vasilescu, Paul Vinicius, Florina Zaharia. In cadrul evenimentului va fi lansată antologia „Maratonul de Poezie și Jazz”, Editura Tracus Arte.
Radio România Cultural transmite in direct, integral, Maratonul de Poezie și Jazz, cu Daniela Vasile și Maria Balabaș moderatori „on air”. Detalii despre program și invitați puteți afla pe www.poezie-jazz.blogspot.com .
Romanca Elisabeta I a cucerit Polonia
Spectacolul “Elisabeta I” al studenților Universității Naționale de Teatru și Film “I.L. Caragiale” din București a fost prezentat publicului polonez in cadrul Festivalului Internațional al Școlilor de Teatru, desfășurat la Varșovia in perioada 15-22 iunie. Aflat la a cincea ediție, festivalul a inclus in competiție spectacole ale școlilor de teatru din 13 țări: Austria, Bulgaria, Franța, Iran, Israel, Italia, Letonia, România, Rusia, Serbia, Spania, Ungaria și Polonia. România a participat pentru prima oară la festival. Cele două reprezentații românești au avut loc in data de 17 iunie, intr-una dintre sălile prestigioasei Academii de Teatru “Aleksander Zelwerowicz” din Varșovia. “Elisabeta I” de Paul Foster este un proiect al studenților promoției 2009 a UNATC, coordonat de prof. univ. dr. Tania Filip, prof. univ. dr. Gelu Colceag și drd. Alexandru Unguru. “Elisabeta I” a reușit la Varșovia să smulgă nu doar aplauzele publicului iubitor de teatru, ci și Premiul pentru cea mai bună actriță intr-un rol principal – Lorena Zăbrăuțanu (FOTO), pentru rolul Elisabeta I, obținut ex-aequo cu una dintre tinerele actrițe din Rusia. Participarea UNATC la Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru din Varșovia a fost posibilă grație unei finanțări venite de la Institutul Cultural Român, prin Programul Cantemir, și a fost sprijinită de ICR-Varșovia.
Matei Călinescu – noua zile de eternitate
Criticul și teoreticianul literar Matei Călinescu, care a incetat din viață miercuri, 24 iunie, in Bloomington, Indiana (Statele Unite ale Americii), implineste azi, 3 iulie, noua zile de vesnicie. Matei Călinescu s-a născut pe 15 iunie 1934. A fost licențiat al Facultății de Filologie, secția Engleză, a Universității din București (1957), a lucrat ca asistent, apoi ca lector la Catedra de literatură universală și comparată a aceleiași instituții. Plecat din țară in 1973, cu o bursă Fulbright, a decis să rămână in SUA, iar din 1979 a lucrat ca profesor de literatură comparată la Indiana University din Bloomington (Indiana), devenind ulterior profesor emerit. In Statele Unite ale Americii, Matei Călinescu a scris numeroase eseuri și studii de literatură comparată, in publicații precum Partisan Review, World Literature Today, Salmagundi, The Journal of Religion, TheDenver Quarterly, Southeastern Europe, History of European Ideas, Cadmos, Comparative Literature Studies, East European Politics and Societies. După 1989, Matei Călinescu a revenit in publicistica românească, scriind articole și materiale pentru reviste ca 22, Apostrof, România literară, Steaua. Printre cărțile semnate de Matei Călinescu se numără “Matthew’s Enigma… A father’s portrait of his autistic son” (Indiana University Press, 2009), “Eugene Ionesco: Teme identitare și existențiale” (Iași, Junimea, 2006), “Un fel de jurnal, 1973-1981” (Iași, Polirom, 2005), “Tu: Elegii și invenții”, (Iași: Polirom, 2004), “Portretul lui M” (Iași: Polirom, 2003). A mai scris “Titanul și geniul in poezia lui Eminescu” (1964), “Aspecte literare” (1965), “Eseuri critice” (1967), “Eseuri despre literatura modernă” (1970), “Clasicismul european” (1971), “Conceptul modern de poezie: de la romantism la avangardă” (1972, ediția a II-a, cu o nouă prefață, Pitești, Editura Paralela 45, 2002).
Matei Călinescu a primit Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România (1969), Marele Premiu al Asociației Scriitorilor Profesioniști din România (2002), Premiul AER pentru științe umane (2003), Premiul Uniunii Scriitorilor pentru eseu și critică (2006).
Ocolul lumii in octave
Dupa ce aseara, 2 iulie, artistele Eleni și Souzana Vougioukli au interpretat la București, in sala Atelier a Teatrului National, compoziții muzicale din diverse părți ale lumii, maine, 4 iulie, ora 19.00, la Libraria Carturesti (str. Pictor Verona), ele vor repeta performanta (vezi afisul aflat in galeria foto). Concertele sunt organizate de Fundația Culturală Greacă din București, in cadrul evenimentelor paralele desfășurate cu prilejul expoziției de fotografie „Lumină și umbre in Balcani”, de la aceeasi Librărie Cărturești. Tinerele interprete, cunoscute publicului din Grecia in ultimii doi ani prin aparițiile lor in „Trenul din Rouf” (Atena), au inceput de foarte timpuriu să exploreze muzica lumii și să experimenteze posibilitățile vocii umane ca organ muzical innăscut. Punând un accent deosebit pe limba originală și respectând pronunția și expresia ei, ele cântă in mai mult de douăzeci de limbi și dialecte, atât a cappella, cât și acompaniindu-se de pian, chitară și instrumente de percuție. Repertoriul lor cuprinde rebetika și cântece tradiționale grecești – in toate dialectele, inclusiv in graiurile din sudul Italiei –, cântece din Balcani, fado, cântece napolitane, hispanice, franțuzești, irlandeze, turcești, arabe, țigănești, blues si jazz american, cântece armenești, sefarde, precum și compoziții proprii. Prima lor inregistrare discografică, pusă in circulație de casa de discuri Legend, poartă titlul “Eleni & Souzana Vougioukli”.
Expresul MNLR va ajunge la Praga
Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) a organizat un concurs de fotografii artistice cu tema „Bucureștiul in tranziție”. Un juriu compus din Florin Iaru (președinte), Tudor Jebeleanu (membru) și Dan Vatamaniuc (membru) a hotărât acordarea următoarelor premii: Premiul I – Daiana Olteanu; Premiul II – Laurențiu Dincă; Premiul III – Vlad Eftenie. In plus, pentru expoziția MNLR care urmează să fie găzduită in septembrie de Institutul Cultural Român de la Praga, in cadrul manifestării intitulate „Luna Bucureștiului”, au mai fost selectate lucrări ale următorilor participanți: Alexandru Buzdugan, Ștefănuț Ghinescu, Alexandru Dinu Șerban, Florica Jianu, Attila Brushvox, Luciana Herda, Bogdan Calotă, Irina Lupașcu, Cătălina Alexandra Ion, Mădălina Păunica, Cristian Dinu, Adrian Roșu, Cristian Harbuz, Radu Stoenescu, Elena Leu, Vasile Cătălin Tomoiagă, Elena Raicu.