De la început aș vrea să spun că, încă din vremea studenției, căutam o asemenea carte. Și, în cei mai bine de 20 de ani de atunci, am găsit câteva volume și studii. Erau despre Les Champs Elysées, croit la sfârșit de secol 17, despre giganticele lucrări publice ale lui Haussman ce au marcat nu doar secolul 19, despre Esplanade de la Défense, mai aproape de zilele noastre, asta ca să punctez pe scurt istoria în piatră a Parisului.
Sunt cărți ce m-au plimbat în timp și pe Calea Regală din Praga și pe Ramblas, în Barcelona. Dar nicio carte despre București. Deși primele artere moderne, bulevardele, au apărut în orașele din Principatele Române în prima parte a veacului al XIX-lea. La Brăila și la Craiova au fost plănuite bulevarde inelare, apoi au fost concepute diverse trasee rectilinii, legând puncte importante ale orașelor. Adesea, între centrul și gară, după apariția căilor ferate. S-a întâmplat la Buzău, Târgoviște, Râmnicu Sărat, Constanța, dar și prin alte centre urbane. Între ele, Bucureștii – “singurul oraș în care o rețea întreagă de bulevarde a fost proiectată și parțial realizată până la Primul Război Mondial. Capitala este, în consecință, unica localitate a României în care existența bulevardelor a generat un proces consistent, complex, de urbanizare a teritoriului, determinând, în acest fel, configurarea la scară extinsă a orașului modern.”
Excelentul volum din care am extras acest citat* are la bază, ca primă formă, un studiu elaborat între 1998 și 2001, cu titlul “The Boulevards of Bucharest. Local Experience and European References”, cu susținerea financiară acordată de Research Support Scheme a Open Society Support Fondation.
De ce e importantă și fascinantă această carte? În primul rând este o istorie, poate prima de acest gen, a modernizării Bucureștilor. Deși tema cărții este oferită de apariția bulevardelor, autorul nu pierde din vedere contextul larg al proiectării lor și al modernizării orașului – regularizarea albiei Dâmboviței, proiectarea axelor est-vest și nord-sud, reglementările constructive, mecanismul administrativ (structurile primăriei, legislația, condiționările financiare), intervențiile urbane importante, gen grădinile publice, proiectele de mari clădiri publice, constituirea spațiului public. Abia după aceea insistă asupra realizării bulevardelor și a influenței pariziene. Dar și asupra iluminatului public și al transportului public.
În al doilea rând, este o trecere în revistă a tuturor bulevardelor bucureștene, cu planurile, abandonările, revenirile și realizarea lor uneori extrem de dificilă, după ani și ani, și costuri exorbitante, pe care edilii au decis totuși să le efectueze pentru ca orașul să devină modern și prosper. Le amintim și noi – Bulevardele Academiei, Elisabeta, Independenței, Carol, Ferdinand, Pache Protopopescu, Mărășești, Maria, Schitu Măgureanu, Hristo Botev, Dinicu Golescu, Colței, Dacia. Sunt amintite transformările petrecute în veacul de după construirea lor, inclusiv în ce privește denumirile. În același timp, sunt amintite bulevardele care au rămas în stadiul de proiect, cum ar fi Al. I. Cuza, Ghica, Teilor ș.a. Există la pagina 130 o hartă impesionantă cu situația realizării bulevardelor, reprezentată pe Planul Pântea, din 1921. Putem observa bulevardele realizate până la Primul Război Mondial, cele realizate între cele Două Războie Mondiale și cele realizate după 1950. Lesne constatăm că principalele artere ale orașului, în orice caz ale miezului său, datează de pe vremea Regelui Carol I. Încă un argument pentru ceea ce a însemnat acea domnie pentru intrarea orașului în modernitate.
În al treilea rând, domnul profesor Nicolae Lascu, arhitect și urbanist, nu pierde din vedere reglementările constructive, îndeosebi cele prevăzute prin “Regulamentul de construcții și alinieri” al Bucureștilor. Edilii acelor vremuri se încumetau să conceapă planuri mărețe, care prevedeau expropieri în interesul public. Planuri care nu erau blocate de interese politice sau de-a dreptul puerile, așa cum suntem obișnuiti astăzi.
În al patrulea rând, volumul cuprinde o seamă de anexe care ilustrează cum lucrau arhitecții și constructorii vremii, ce decizii luau Ministerul Lucrărilor Public și Primăria, cum se stabilieau traseele bulevardelor și amplasările unor edificii publice, în funcție de interesul orașului, procese verbale elocvente privind deciziile, stabilirea și urmărirea cheltuielilor publice.
În al șaselea rând, fapt demn de semnalat, cu toate influențele străine, edilii, arhitecții și constructorii au reușit realizarea unor opere originale. “Bulevardele bucureștene se depărtează radical de cele ale Parisului în privința configurației și alcătuirii fronturilor și, în consecință,în privința imaginii generale a spațiului public.”
În al șaptelea rând, lucrarea e importantă nu numai prin ideile promovate, ci și prin inconografia surprinzătoare – ilustrații de arhivă și planuri de arhivă care sunt aduse probabil pentru prima oară la lumină, în mod sigur pentru prima oară atât de multe, fapt pentru care autorul mulțumește cu deosebire lui Petru Mortu și Irinei Tulbure.
În sfârșit, amploarea bibliografiei ne convinge că, fără dubiu, va fi foarte dificil să se conceapă o altă lucrare care să o depășească pe cea de față prin cantitatea de informație, acribia cu care a fost selectată și pusă în pagină. Deocamdată domnul profesor Nicolae Lascu a publicat o carte despre bulevardele bucureștene până la Primul Război Mondial. Sper să reușească să-și continue cercetările și să aducă informația la zilele noastre. Atunci în mod cert Bucureștii vor avea o istorie neprețuită, utilă studenților, urbaniștilor, arhitecților, factorilor de decizie și publicului larg în egală măsură.
Cunoașterea acestei istorii în mod cert se va reflecta, va modela, va aduce coeziune în imaginea de astăzi a capitalei noastre.
*) Nicolae Lascu – Bulevardele bucureștene până la primul război mondial, Editura Simetria