Bulgaria a lansat prima bancă de alimente a țării, care oferă hrană pentru persoanele sărace și dezavantajate și are ca scop prevenirea acumulării deșeurilor alimentare prin donații oferite de producători și comercianți, scrie Novinite.
Proiectul a fost creat de un grup de experți din cadrul ministerului agriculturii, ministerului de finanțe, ministerului muncii și protecției sociale, ministerului economiei, energiei și al turismului și din agenția de siguranță alimentară.
Donațiile includ produsele care au ambalajele deteriorate și cele care se apropie de data de expirare. Până în prezent, persoanele dezavantajate au fost asistate prin programul de caritate al Uniunii Europene, care se va încheia în 2014.
Aproximativ 400.000 de tone de produse alimentare sunt distruse în Bulgaria în fiecare an, în timp ce 360.000 de persoane se luptă să supraviețuiască sărăciei, potrivit publicației Dnevnik.
Multe companii nu au fost de acord și nu susțin banca de alimente, fiindcă atunci când se distrug produsele alimentare nu plătesc TVA-ul aferent acestora, pe când atunci când le vor dona, vor fi nevoite să plătească această taxă. Ministrul finanțelor, Simeon Djankov, a refuzat să elimine TVA pentru donații pentru a preveni ca aceasta să devină o formă de evaziune fiscală.
În România, Crucea Roșie a lansat un proiect pentu crearea unei bănci de alimente în 2009. Crucea Roșie subliniază că inițiativa are la bază modelele unor proiecte similare derulate cu succes de ani de zile în țări din Uniunea Europeană, în SUA și Canada.
Proiectul se implementează în 22 de localități din țară, în județe precum Constanța, Prahova, Brașov, Cluj, Timiș și Satu Mare, potrivit paginii de internet a Crucii Roșii.
Printre partenerii proiectului figurează marile lanțuri de retail și mai multe bănci.