Guvernul bulgar a decis să majoreze contribuțiile pentru
asigurări sociale cu 3%, până la 31,5%, începând cu anul viitor
pentru a reduce presiunile asupra sistemului de asigurări de
sănătate, potrivit presei bulgare.
Decizia este motivată de faptul că fondurile pentru asigurările de
sănătate, care nu sunt oricum suficiente, sunt utilizate pentru
alimentarea sistemului de pensii de stat.
Salariul minim la care trebuie asigurate diverse profesii va fi de
asemenea majorat în anii următori.
Pe de altă parte, ministrul bulgar al muncii Totyu Mladenov a
anunțat că guvernul renunță deocamdată la propunerile avansate în
luna august de majorare progresivă a numărului de ani de muncă pe
care cetățenii bulgari trebuie să-i înregistreze pentru a
beneficia de pensie întreagă și de limitare a pensionării
anticipate pentru mineri, profesori, polițiști și ofițeri de
armată. Pentru a beneficia de pensie întreagă, bărbații ar fi
trebuit să aibă o vechime de 40 de ani de muncă, iar femerile
37 începând cu anul 2013.
Țara balcanică trebuie să-și reformeze sistemul de pensii în
condițiile îmbătrânirii populației, pentru a-și reduce
cheltuielile și a evita deficite fiscale care ar putea pune
presiune asupra ratei de schimb fixe raportate la euro a
țării.
Propunerile respective au atras critici puternice din partea
sindicatelor, care au amenințat cu declanșarea unor proteste masive
către sfârșitul acestei săptămâni, spunând că modificările nu vor
face decât să sporească povara resimțită de muncitorii din cel mai
sărac stat membru al Uniunii Europene.
După discuții ample cu sindicatele, ministrul muncii a anunțat că
guvernul a decis să retragă propunerile și să majoreze în schimb
contribuțiile pentru asigurările sociale cu 3%.
Majorarea contribuțiilor de asigurări sociale este așteptată să
aducă aproximativ 700 de milioane de leva
(358 de milioane de euro) sistemului de pensii deficitar și să
ajute guvernul să-și reducă deficitul fiscal la 2,5% din Produsul
Intern Brut în 2011, potrivit agenției de presă Thomson Reuters.
Asociațiile patronale au criticat decizia de majorare a
contribuțiilor pentru asigurări sociale, avertizând că aceasta va
afecta procesul fragil de redresare economică și va impulsiona
economia gri.
Primul-ministru bulgar Boiko Borisov motivează decizia prin
necesitatea de a direcționa fondurile pentru asigurările de
sănătate numai către sănătate, până acum acestea fiind folosite
pentru a plăti pensiile.
Borisov a învinovățit pentru acest lucru fostul guvern de coaliție
al Bulgariei, fără să explice de ce guvernul său a continuat
această practică, potrivit Sofia News Agency.
Pentru a fi puse în aplicare, noile măsuri trebuie aprobate de
parlament.
Business Internaţional
Bulgaria majorează CAS cu 3%, la 31,5%
Guvernul bulgar a decis să majoreze contribuțiile pentru asigurări sociale cu 3%, până la 31,5%, începând cu anul viitor pentru a reduce presiunile asupra sistemului de asigurări de sănătate, potrivit presei bulgare.