Autostrazi neterminate, preturi mai mici ca in Vest, tineri care se intorc in tara pentru a-si face o cariera, neincredere in autoritati si capacitatea tarii de a face fata statutului de membru UE. Nu, nu vorbim de Romania, ci de perceptia unor tineri bulgari asupra unei tari ce va intra in UE in 2007. Tara lor.
“Vom intra in UE anul viitor, chiar daca economia bulgara trece printr-o perioada dificila si nu indeplineste toate criteriile de aderare. Ne asteptam ca dupa aderare, UE sa forteze autoritatile locale sa-si faca treaba pentru ca tara sa se dezvolte”, spune Polina Georgieva, o tanara bulgaroaica de 24 de ani, ce lucreaza la un saptamanal economic bulgar.
Surprinzator sau nu, aceasta e parerea si a majoritatii romanilor in ceea ce priveste aderarea Romaniei la UE. Diferenta este ca Bulgaria, o tara cu circa 8 milioane de locuitori, a inregistrat anul trecut o crestere economica de 5,5% fata de cresterea de numai 4,1% a Romaniei, o tara cu 22 milioane de locuitori. Totusi marimea Romaniei face diferenta la nivelul PIB, tara noastra avand un PIB de trei ori mai mare decat PIB-ul de 25,6 mld. euro al Bulgariei.
In urma cu patru ani, Georgieva a plecat in SUA pentru a studia economia la o universitate din California. Iar anul trecut s-a intors in Bulgaria. “In Bulgaria ai mai multe sanse sa cresti, sa iti dezvolti o cariera si chiar sa-ti incepi o afacere de la zero, deoarece sunt multe domenii si piete care au un potential urias de crestere. Si, din aceste motive, multi prieteni de-ai mei care au studiat sau studiaza in Germania, Italia sau Franta vor sa se intoarca in tara.”
Dar tinerii bulgari nu sunt singurii care prefera Bulgaria unor tari din Vest, ci si cetatenii unor tari membre UE. “Din ce in ce mai multi pensionari britanici prefera sa locuiasca in mici orasele din Bulgaria, deoarece ei spun ca aici e mult mai relaxant si oamenii sunt primitori. Plus, un pensionar britanic poate trai regeste in Bulgaria, deoarece preturile sunt foarte mici comparativ cu Marea Britanie si Irlanda, iar pensia e aceeasi ca in tara de origine”, explica Georgieva.
Numarul britanicilor care locuiesc in Bulgaria s-a dublat anul trecut, circa 1.152 de britanici obtinand rezidenta bulgara in 2005. Atrasi de preturile ieftine la locuinte, dar si la bunurile de larg consum, britanicii nu ezita sa-si investeasca economiile intr-o tara in care salariul mediu e pe economie este 200 de euro. Ba mai mult, au propriul orasel, mica statiune montana Bansko fiind cunoscuta drept “mica Anglie”.
Preturile mici la alimente l-au impresionat si pe Josip Jagic, un jurnalist croat de 25 de ani, venit in Sofia pentru a participa la un seminar. “Este incredibil, in Croatia preturile sunt de cel putin de doua ori mai mari. De exemplu, eu sunt cazat la un hotel de patru stele din Sofia si pentru prima oara imi permit sa-mi iau tot ce vreau din mini-barul camerei de hotel. Pretul unei cutii de Coca-Cola la minibar e de 2 leva (1 euro), in timp ce aceeasi cutie de suc in Croatia sau in orice alt hotel din Italia sau Germania e cel putin 3 euro.”
Chiar daca Croatia nu va intra in UE in 2007 ca Romania sau Bulgaria, salariul mediu pe economie e de 700 euro, aproape de doua ori mari mult decat in cele doua state. “Tocmai din acest motiv, ca in Croatia totul e mult mai scump, soferul de taxi aproape ca m-a jefuit. Inchipuiti-va ca mi-a cerut 20 de euro pe o calatorie pe care platesti in mod normal 7 leva (3,5 euro). Si eu i-am dat, deoarece cam atat costa o calatorie cu taxiul in Zagreb”, povesteste Jagic, in timp ce merge cu autobuzul din Sofia catre Plovdiv pe autostrada.
La prima vedere ai crede ca Bulgaria are autostrada, dar nu. Si la ei, ca si in Romania, s-au inceput mai multe autostrazi, dar nu s-a terminat niciuna. Principalele proiecte de infrastructura rutiera sunt in stand-by de ani de zile din cauza neintelegerilor dintre diverse grupuri care doresc sa atraga o portiune cat mai mare din finantarile de la bugetul de stat, dar si de la fondurile UE. Ca dovada, doar 0,6 km autostrada s-au construit in Bulgaria in ultimii patru ani.”Povestea autostrazilor in Bulgaria e chiar amuzanta”, povesteste zambind Georgieva. “Inchipuiti-va ca initial se dorea constructia unei autostrazi de la Sofia la Varna si la inceput de la Sofia, dar nu au finalizat-o. Apoi s-au gandit sa inceapa o a doua autostrada din celalalt capat, de la Varna, dar nu au terminat-o nici pe aceasta. Si acum avem doua autostrazi incepute, care s-au oprit la mijloc, dar niciuna din ele nu are legatura una cu alta.”
Chiar si asa, Bulgaria, o tara cu o suprafata de 110.910 km2 are 324 km de autostrada, in timp ce Romania are doar 217 km de autostrada la o suprafata aproape dubla, de 238.391 km2. Diferenta e ca Romania si-a construit peste 150 din cei 217 km de autostrada in ultimii patru ani, fata de Bulgaria care nu a finalizat nici macar un km de autostrada in aceeasi perioada.
Banca Mondiala a tras un semnal de alarma asupra infrastructurii rutiere bulgare, spunand ca doar o treime din drumurile nationale ale tarii indeplinesc conditiile europene de securitate rutiera.
Expertii bulgari spun insa ca principala problema a infrastructurii rutiere e lipsa fondurilor necesare. Conform Agentiei Bulgare a Drumurilor, aceasta are nevoie de 61 mil. euro anual pentru imbunatatirea si intretinerea drumurilor nationale si de 200 mil. euro, daca se includ si sumele necesare pentru reparatiile uzuale ale drumurilor.
“Atat eu, cat si multi prieteni de-ai mei nu credem ca problema sunt banii. Fonduri sunt suficiente, dar problema e ca acestea nu sunt distribuite in directia potrivita de catre autoritati. Cred ca problema este coruptia”, explica Georgieva.
Daca autostrazile si coruptia sunt probleme pentru ambele tari, cea mai mare fericire le-o aduce fotbalul. De o parte a Dunarii, romanii sarbatoresc ca dupa 10 ani o echipa romaneasca s-a calificat in grupele Cupei Campionilor, Steaua Bucuresti va aduce in Romania echipe cu bugete de milioane de euro, gen Real Madrid sau Olimpique Lyon. Pe cealalta parte a Dunarii, bulgarii sarbatoresc calificarea pentru prima oara a unei echipe bulgare in grupele Cupei Campionilor, iar Levski Sofia va juca cu rivalul echipei madrilene Barcelona. “Toata lumea e innebunita ca Levsky s-a calificat si ca Barcelona va juca la Sofia. In aceste momente oamenii uita de politica, de problemele economice si se concentreaza asupra fotbalului”, spune Albena Pino, o tanara de 26 de ani, care si ea, ca si Georgieva s-a intors in Bulgaria dupa ce a studiat un an in Spania.
Romania si Bulgaria, doua tari un trecut asemanator, aceleasi influente si totusi atat de diferite. Daca in Romania domina cultura latina, inspiratia franceza fiind la tot pasul, Bucurestiul fiind considerat “micul Paris” atat datorita bulevardelor largi, a luminilor, parcurilor dar si a arhitecturii caselor. De celealta parte influenta rusa e la tot pasul, de la limba cu influente slave pana la biserici rusesti si monumente inchinate tarului rus Alexandre Nevsky, cel care a eliberat Bulgaria de Imperiul Otoman. Si totusi, cele doua tari vor intra impreuna in UE la 1 ianuarie 2007.
Business Internaţional
Bulgaria, o tara ce pare a fi sora mai mica a Romaniei
Bulgaria, o tara ce pare a fi sora mai mica a Romaniei