Statul bulgar s-a răzgândit miercuri în privința deciziei de retragere a licenței de operare a distribuitorului de energie CEZ, cerând companiei ca până în aprilie să elimine toate neregulile constatate, precum și în privința deciziei de reducere a prețului electricității cu 8%, transmite Novinite.

Autoritatea de reglementare va analiza din nou problema revocării licenței CEZ Bulgaria, divizie a grupului energetic CEZ din Cehia, în aprilie.

Premierul Boiko Borisov declarase marți într-o conferință de presă că licența CEZ va fi revocată până la sfârșitul zilei.

Noua decizie a autorităților, de a da timp CEZ să corecteze neregulile constatate de autoritățile bulgare până în 16 aprilie, vine după ce premierul Borisov și-a dat în mod neașteptat demisia.

Totodată, autoritatea de reglementare a dat înapoi și în privința reducerii prețului energiei cu 8%.

Conducerea instituției a explicat că nu au primit o solicitare de modificare a cotelor din partea Companiei Naționale de Electricitate, NEK, și Operatorul Sistemului Energetic, ESO, iar autoritatea de reglementare nu poate lua o decizie în lipsa acestora.

Borisov anunțase în conferința de presă de marți o reducere cu 8% a prețului electricității, de la 1 martie.

Reprezentanții autorității de reglementare nu au reușit să explice dacă reducerea prețului electricității este posibilă, din punct de vedere legal, și dacă va mai avea sau nu loc această măsură.

Iuliana Ivanova, președinte demisionar al autorității de reglementare, a declarat că nu a vorbit cu premierul Borisov și că a aflat din presă despre intenția acestuia de reducere a prețului electricității cu 8%.

Pe de altă parte, investitorii la bursa din Sofia vând masiv acțiuni, iar cotațiile companiilor mari din Bulgaria sunt în scădere puternică.

Subiecte #bulgaria#CEZ