Cu o poziționare și o promovare externă mai bună, vecinii bulgari au reușit nu doar să atragă mai mulți turiști care petrec sejururi mai lungi decât în România, ci și investiții străine mai mari în ultimii patru ani, se arată într-un raport pe turism al BCR, cea mai mare bancă din România.

“Investițiile străine directe în turism sunt de 10 euro pe cap de locuitor, față de 70 de euro pe cap de locuitor în Bulgaria. Fiecare euro investit în turismul românesc a generat în perioada 2006-2010 un venit de 20 de euro pe cap de locuitor, în timp ce în Bulgaria a adus 22 de euro”, a declarat Lucian Anghel, economist șef al BCR. Raportul face referire la opt țări din Europa Centrală și de Est, respectiv Austria, Ungaria, Bulgaria, Cehia, Polonia, Croația, Slovacia și România, însă analizează în special diferențele dintre turismul bulgăresc și cel românesc, încercând să evidențieze elementele care au generat creșterea “excepțională” din turismul Bulgariei.

În perioada 2008-2010 în România s-au înregistrat 3,1 milioane de înnoptări ale turiștilor străini, față de 10,6 mi­lioane de înnoptări în Bulgaria, se arată în raport.

Mai mult, durata medie de ședere a turiștilor străini în Bulgaria este de 5,2 nopți, de peste două ori mai mare față de durata medie de ședere în România (2,2 nopți). În Ungaria durata medie de ședere este de trei nopți, iar în Austria de patru nopți. Dacă în totalul turiștilor atrași de România germanii au o pondere de doar 16%, în Bulgaria aceștia reprezintă 25% din totalul turiștilor străini.

“România ar trebui să facă mai mult marketing extern și să se concentreze pe atragerea de turiști străini din țări dezvoltate ca Austria sau Germania care tind să cheltuiască de 12 ori mai mult decât un turist rezident.”

Din țările menționate mai sus, România este singura care a înregistrat un venit agregat negativ în turism (diferența dintre veniturile atrase din turism și cele lăsate în alte țări) în perioada 2006-2010. Bulgaria a obținut 7 miliarde de euro, Ungaria 8 miliarde de euro, Cehia 10 miliarde de euro, în timp ce România a avut un venit agregat negativ de 600 milioane de euro în 2006-2010, se arată în raport.

Suma lăsată pe o vacanță în străinătate, de șase ori mai mare decât cea lăsată în țară

Un turist român plătește în medie 72 de euro pe o vacanță în România, în timp ce în străinătate același turist plătește în medie 411 euro, potrivit raportului realizat de BCR. Spre comparație, un bulgar care vizitează Bulgaria este dispus să cheltuiască pe o vacanță în propria țară cu 50%-60% mai mult față de un român și să plătească 500 de euro pe un sejur într-o țară străină. Țările în care se deplasează cei mai mulți români sunt Italia, Ungaria, Grecia, Spania și Germania.

“Concluzia este că nu se poate să dezvolți turismul doar cu rezidenți, nu este realist pe termen lung. Trebuie atrași turiștii străini care cheltuiesc de 12 ori mai mult comparativ cu un turist autohton, care își poate optimiza mai bine cheltuielile în propria țară”, a declarat Anghel. Raportul mai arată că 3 din 4 români nu își permit o vacanță de o săptămână pe an, în timp ce media europeană este de 1 din 4.