Ideea revenirii Germaniei la marcă, propusă de unii germani din cauza crizei din zona euro, este “absurdă”, a declarat președintele Bundesbank Jens Weidmann, care, glumind, a spus că banca centrală nu are tiparniță de bani la subsol pentru o astfel de variantă, scrie AFP.
“Lucrăm să ne asigurăm că acest secenariu nu devine realitate. Colaborăm cu Banca Centrală Europeană la scenariul unui euro solid”, a spus Weidmann. Șeful Bundesbank va participa miercuri la o ceremonie organizată la ministerul de finanțe de la Berlin pentru celebrarea a zece ani de la introducerea euro în ianuarie 2002. “Nu există un plan B, nu există o tiparniță în subsolul Bundesbank”, a glumit Weidmann, pentru care “singurele mărci germane existente sunt cele expuse la Muzeul Monedelor și cele pe care lumea continuă să le aducă la banca centrală pentru a le schimba în euro”. Weidmann a respins din nou apelurile economiștilor ca BCE să intervină prin achiziții masive de obligațiuni pentru a susține costurile de împrumut ale statelor cu probleme din zona euro.
“Trebuie să abordăm cauzele problemei, în loc să căutăm soluția nucleară”, a declarat Weidmann, glumind pe seama termenului “bazooka”, folosit recent de unii politicieni și economiști pentru a descrie o eventuală intervenție puternică a BCE. Șeful Bundesbank consideră că statele cu probleme din zona euro trebuie susținute prin intermediul Facilității Europene pentru Stabilitate Financiară și prin Mecanismul European de Stabilitate, care va intra în vigoare anul următor.
Germania a vândut miercuri obligațiuni foarte ieftin, aproape de minimul record, spre deosebire de Italia, care s-a împrumutat la costuri foarte mari. Germania, care și-a încheiat programul de finanțare pe acest an cu emisiunea de miercuri, a vândut titluri pe doi ani în valoare de 4,18 mld. euro și la un randament de 0,29%, sub nivelul precedent de 0,39%.