Arlo este un pui de dinozaur foarte fricos. Hotărât să ducă la bun sfârșit sarcina primită de la tatăl lui, de a captura mica vietate care fură porumbul de la ferma familiei lui, Arlo urmărește animăluțul, un pui de om, cu speranța că va reuși să-și dovedească bărbăția și să câștige încrederea familiei lui. Dar, când ajung amândoi în mijlocul unui râu, departe de casă, cei doi devin, în mod surprinzător, prieteni. Însoțește-i pas cu pas în aventura lor de a găsi împreună drumul spre casă! Acesta este subiectul cărții care apare la Editura Litera în această săptămână. La sfârșitul lunii viitoarea, cartea va fi ecranizată.

Peter Sohn, regizorul filmului „Bunul dinozaur”, despre Arlo, Apatosurus-ul  gigantic, căruia i se face inima cât un purice… din te miri ce:
„De când s-a născut, lui Arlo i-a fost frică de lume. Iubește distracția și e foarte hotărât și dornic să-si ajute familia. Dar e speriat. Frica îl ține în loc, frica îl trage inapoi”.

Sohn despre Spot, băiețelul micuț si fragil, dar cu o inimă de leu:
„De la inceput, Spot este opusul lui Arlo. E tenace, curajos, descurcăreț ca un animal crescut în sălbăticie. Filmul e povestea unui băiat și a câinelui său  – numai că în povestea noastră, băiatul e un dinozaur și câinele e un băiat.”

Filmul îl aruncă pe Arlo în niște ținuturi vaste, într-o sălbăticie neatinsă, care îl obligă să-și confrunte temerile. Peisajul maiestuos și adesea intimidant ajunge să îl copleșească pe Arlo. Natura poate intimida pe oricine. Inclusiv un ditamai dinozaurul.

Realizatorii au pornit de la ideea că până și un dinozaur impozant se poate simți mic și insignifiant dacă e pus în decorul potrivit. Împrejurimile sălbatice îi intensifică temerile lui Arlo. „Are multe de înfruntat, are multe de depășit” spune Sohn. „Tatăl său a știut dintotdeauna că e capabil de mult  mai mult, dar va fi nevoie de această călătorie emoționantă pentru ca și Arlo să-și dea seama de asta.”

De-a lungul drumului, Arlo întâlnește creaturi de tot felul, inclusiv o familie de T-Rex. Toate contribuie la evoluția sa. Dar prietenia lui cu Spot are cel mai mare impact. Sohn adaugă: „Legătura ce crește între Arlo și Spot îl ajută pe Arlo să-si înfrunte temerile și să depășească marea confruntare cu  natura.”

Asteroidul n-a mai lovit Pamântul, dar „Bunul dinozaur” lovește cu  siguranță cinematografele, propagând valuri de emoție, umor și aventuri, începând cu 27 noiembrie.

Bunul dinozaur. Povestea filmului

Cu șaizeci și cinci de milioane de ani în urmă, un asteroid gigantic a străbătut spațiul cosmic către planeta noastră, amenințând să lovească Pământul. Dar, chiar înainte de a se ciocni de planeta albastră, s-a transformat într-o minge de foc și apoi – Fssssst! – a dispărut.

Milioane de ani mai târziu, viața pe Pământ a luat o întorsătură neașteptată. Dinozaurii n-au dispărut, ci au devenit fermieri.

Henry și Ida erau doi apatozauri care locuiau la o fermă de la poalele Muntelui Gheară Canin. Familia lor avea să se mărească în curând, așa că cei doi munceau bucuroși în așteptarea evenimentului. 

Într-una din zile, în timp ce lucra la câmp, Henry a auzit un strigăt: „Gata, se întâmplă!“

Henry și Ida au așteptat nerăbdători lângă cele trei ouă cu coaja spartă. Din primul ou a ieșit o fetiță, pe care au numit-o Libby. Al doilea a fost un băiețel, care a primit numele Buck. Dar înăuntrul celui mai mare ou era un dinozaur micuț, prea speriat să iasă.

– Bună, Arlo, l-a încurajat tatăl, mândru nevoie mare.

(…)

Arlo încercă să se cațăre pe stâncă, ca să ajungă la băiețel.

– Vino încoace! țipă Arlo.

Dar, când copilul se apropie de el, Arlo urlă înspăimântat:

– Pleacă de aici!

Băiețelul îi aruncă lui Arlo praf în ochi, apoi o luă la fugă.   

În vârful stâncii, Arlo privi în zare, încercând să cuprindă cu privirea întinderea sălbatică.

– Unde e casa mea? se întrebă el cu voce tare.

Muntele Gheară Canin nu se vedea nicăieri și, cu excepția râului, nimic nu părea cunoscut. . . Atunci Arlo își aminti cuvintele tatălui său: „Dacă găsești râul, o să găsești și drumul spre casă.

Din volumul în curs de apariție la Editura Litera junior. Ilustrații: Disney Storybook Art Team. Adaptare: Suzanne Francis