Inceputul saptamanii viitoare ii va gasi pe cei carora le pasa de casa cu o noua revista lunara de profil, Perfect pentru casa mea, editata de trustul Burda Romania. Revista este conceputa dupa modelul revistei germane Das Haus, editate de Hubert Burda Media, dar pentru cititorii din Romania. sleadend
“Perfect umple un gol aflat pe piata revistelor de gen. Cititorii au nevoie de solutii complete pentru casa lor,” a declarat directorul Burda Romania, Michael Schroeder.
Piata revistelor pentru casa si gradina a inceput sa devina extrem de tentanta pentru trusturile media, cele mai cuoscute fiind publicatiile Casa Lux si Practic- Idei pentru casa, editate de Casa Lux si Casa Mea si Domus, editate de Hiparion. In primul trimestru al acestui an, revistele pentru casa au atras publicitate in valoare de un milion de dolari, aproape la fel ca in primul trimestru al anului trecut, ceea ce denota faptul ca piata este din ce in ce mai inghesuita, iar banii au ramas cam aceiasi.
Schroeder a adaugat ca primul numar a fost cumparat de cumparatorii de publicitate, lucru care confirma faptul ca pe piata s-a simtit lipsa unei reviste de acest gen.
Perfect se situeaza intre revistele glossy de amenajari interioare si cele format mic, suplimente practice si a fost dezvoltata special pentru piata romaneasca. Pe primul loc in cadrul revistei se situeaza informatia practica- cum sa pui parchetul, cum sa izolezi ferestrele pentru iarna sau cum sa construiesti o casa cu o investitie minima. Urmeaza ideile practice pentru amenajari pentru casa si in jurul casei si un consilier practic pentru probelem imobiliare (asigurarea locuintei, drepturile juridice ale proprietarului, tendinte ale pietei imobiliare.
Pretul unui exemplar va fi de 39.000 lei, iar primul tiraj va fi de 50.000 de exemplare. Reprezentantii companiei nu au precizat care a fost investitia necesara lansarii noii publicatii.
Anul acesta, Burda a mai lansat pe piata romaneasca o publicatie pentru adolescenti, Cool Girl. Pe langa acestea mai editeaza publicatiile Ioana, Locuinta mea, Burda, Horoscop, Secretele bucatariei, Gradina mea de vis- al carei continut si infatisare s-a schimbat luna trecuta, Plante si flori si Auto Special.