Astfel, bursa a continuat să evolueze în corelare cu piețele externe, la fel ca în ultima lună, când abia a reacționat la tensiunile din mediul politic, care, pe de altă parte, au afectat vizibil cursul de schimb leu/euro.
Lipsa unei reacții a bursei la factorii interni este explicată de brokeri prin prezența redusă a investitorilor străini pe bursă, în timp ce investitorii locali nu dispun de lichidități ridicate pentru a intra pentru o perioadă mai lungă de timp pe anumite acțiuni, ci doar cumpără speculativ pe termen scurt.
“Pe piața interbancară sunt prezenți și investitori străini care reacționează atât la ce se întâmplă pe plan intern, dar și extern. Aceste diferențe evidente ne arată cât de mult este decapitalizată bursa de la București, care după un deceniu și jumătate nu a reușit să se transforme într-o instituție suficient de atractivă pentru investitori. În momente de răscruce, majoritatea jucătorilor sunt investitori locali, care nu au nici resursele și nici posibilitatea de a reacționa și analiza în conformitate cu ansamblul evenimentelor interne și externe. Se reacționează rapid la mișcările piețelor externe, pe termen scurt, în scop speculativ. În momentul când lucrurile pe piețele financiare mari se precipită, primii care pleacă sunt investitorii externi, care ne lasă cu o bursă blocată în rulaje scăzute și cu perspective greu de prevăzut”, a declarat pentru MEDIAFAX Adrian Bărbulescu, director adjunct de operațiuni la firma de brokeraj Prime Transaction.
La închiderea pieței principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acțiuni, era în creștere cu 0,85%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, avansa cu 0,93%. Indicele BET-XT reflectă evoluția primelor 25 de acțiuni românești în funcție de lichiditate, inclusiv SIF-urile și Fondul Proprietatea.
În creștere ușoară, cu 1,16%, era și indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acțiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste.
În același timp, indicele BET-FI, al acțiunilor celor cinci SIF-uri și al titlurilor Fondului Proprietatea, a urcat cu 1,14%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu 0,58% peste închiderea de vineri.
Investitorii au transferat acțiuni de doar 7,8 milioane lei (1,7 milioane euro), valoare de aproape trei ori mai redusă decât lichiditatea de vineri, de 21,4 milioane lei (4,6 milioane euro). Un rulaj mai redus a fost înregistrat la 20 iulie, când transferurile au însumat doar 4,8 milioane lei (puțin peste 1 milion de euro).
“Imprevizibilitatea mediului politic și lipsa unui orizont coerent pot constitui factori determinanți în menținerea situației actuale. Doar știrile neprevăzute pot genera creșterea rulajelor pe o astfel de piață”, a mai spus brokerul.
Acțiunile Fondului Proprietatea au continuat să fie cele mai lichide din piață, cu operațiuni de 3,4 milioane lei, sumă din care 790.000 de lei a reprezentat valoarea unui deal. Pe piața principală, prețul a crescut cu 0,48%, la 0,525 lei.
Cu operațiuni de aproape 1,6 milioane lei, acțiunile Erste s-au plasat pe locul secund în topul rulajelor. Market makerii de la BVB au ridicat prețul cu 2,41%, la 68,1 lei, pentru a-l aduce la un nivel apropiat de cel de la bursa din Viena, care este piața principală a acestor titluri.
La închiderea pieței principale de la București, bursele vest-europene avansau cu până la 0,8%, iar majoritatea piețelor din Europa Centrală și de Est erau în creștere cu până la 2,8%.