Produsul Intern Brut (PIB) a crescut în trimestrul al doilea, față de primele trei luni ale anului, cu 0,5%, după două trimestre consecutive de scădere, astfel că în primul semestru economia a urcat cu 0,8% față de aceeași perioadă a anului 2011. Datele au fost anunțate chiar la deschiderea ședinței bursiere de Institutul Național de Statistică.

Tot marți dimineață șeful misiunii FMI de evaluare a acordului preventiv cu România, Erik de Vrijer, a anunțat că Fondul Monetar Internațional a revizuit semnificativ în jos prognoza de creștere economică pentru acest an, de la 1,5% la 0,9%, însă anticipează un avans real al PIB mult mai consistent în 2013, de 3%.

În aceste condiții, atenția puținilor investitori prezenți la tranzacționare la BVB a continuat să fie axată doar pe câteva acțiuni, iar majoritatea titlurilor au înregistrat variații reduse chiar din primele minute.

Brokerii spun că pentru moment piața de acțiuni pare să ia în calcul o încetinire economică, precum și un mediu de afaceri incert.

“Nu este clar care este strategia guvernamentală pentru perioada următoare, cel puțin până la alegerile din toamnă. Problemele din zona euro ar putea avea în economia românească un impact mai mare decât se așteaptă mulți, inclusiv Guvernul. În plus, din cauza incertitudinii politice, piața noastră a fost scoasă din universul investițional pentru mulți din investitorii instituționali străini care erau activi în România”, a afirmat un broker.

La închiderea pieței principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acțiuni, era în stagnare, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, avansa cu 0,33%. Indicele BET-XT reflectă evoluția primelor 25 de acțiuni românești în funcție de lichiditate, inclusiv SIF-urile și Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acțiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a scăzut nesemnificativ, cu 0,09%.

În același timp, indicele BET-FI, al acțiunilor celor cinci SIF-uri și al titlurilor Fondului Proprietatea, a crescut cu 1,03%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu 0,26% sub nivelul de luni.

Investitorii nu au reacționat vizibil nici la rezultatele financiare anunțate de companiile listate, iar rulajele au continuat să fie reduse în cazul majorității tranzacțiilor.

“Ca să reacționeze la rezultate, trebuie să aibă cine să reacționeze. Volumele rămân reduse, cu cea mai multă activitate pe acțiunile OMV Petrom, după rezultatele la semestru, precum și pe titlurile SIF-urilor, unde raportările de profit la 7 luni au mai generat ceva interes”, a mai spus brokerul.

Pe primele locuri în topul rulajelor s-au clasat acțiunile OMV Petrom (3,8 milioane lei), Fondul Proprietatea (2,2 milioane lei), Erste (1,7 milioane lei) și SIF Transilvania (1,6 milioane lei). Operațiunile cu aceste titluri au asigurat 77% din lichiditatea pieței acțiunilor, de 12,4 milioane lei (2,7 milioane euro). Rulajul bursei este cu 27% mai redus decât cel din ședința precedentă, de 17 milioane lei (3,7 milioane euro).

Acțiunile Oltchim au marcat o nouă zi de corecție accelerată, de 14,95%, și au ajuns la 0,5205 lei. În ultimele trei ședințe titlurile combinatului chimic au căzut cumulat cu 38,5%, coborând în fiecare sesiune cu maximul admis într-o ședință pentru majoritatea acțiunilor de la BVB, respectiv 15%.

Cu aceste titluri au fost realizate operațiuni de 73.000 de lei, ușor peste rulajele din precedente două ședințe, de 53.000 de lei.

Volumele de acțiuni Oltchim transferate și prețul au scăzut vizibil întrucât foarte puțini investitori mai pun ordine de cumpărare, după anunțul privind privatizarea combinatului. Operațiunea implică într-o primă etapă majorarea capitalului social de peste 60 de ori, de la 34,3 milioane lei la 2,093 miliarde lei. În cadrul acestei majorări va fi convertită în acțiuni o creanță AVAS, în valoare de 1,12 miliarde lei, și prin emiterea de acțiuni noi, în valoare de 930,7 milioane lei, care vor fi oferite spre subscriere acționarilor minoritari.

La închiderea pieței principale de la București, bursele vest-europene erau în creștere cu până la 0,7%, iar majoritatea piețelor din Europa Centrală și de Est avansau cu până la 0,7%.