Bursa de la București a crescut marți cu 0,92%, pentru a doua zi consecutiv, într-o piață în care tranzacțiile cu acțiunile Fondului Proprietatea (FP), BRD (BRD) și SIF Transilvania (SIF3) au asigurat două treimi din lichiditate.

La închiderea pieței principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acțiuni, era în creștere cu 0,74%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 2,05% peste nivelul de luni.
Indicele BET-FI, al acțiunilor celor cinci SIF-uri și al titlurilor Fondului Proprietatea, a urcat cu 0,56%. Evoluția a fost determinată de acțiunile SIF-urilor, care au înregistrat creșteri cuprinse între 0,18% și 1,4%. Titlurile FP au stagnat.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, a încheiat ședința în urcare cu 0,78% față de nivelul de la finalul zilei precedente. Indicele reflectă evoluția primelor 25 de acțiuni în funcție de lichiditate, inclusiv SIF-urile și Fondul Proprietatea.

Investitorii au realizat tranzacții de 25,8 milioane lei (5,9 milioane euro), valoare cu 38% mai mare decât rulajul ședinței precedente, de 18,7 milioane lei (4,3 milioane euro).

Aproape două treimi din lichiditatea pieței a fost asigurată de transferuri cu titlurile Fondului Proprietatea (9,5 milioane lei) și BRD (4,3 milioane lei) și SIF Transilvania (2,7 milioane lei).

“În ultimele ședințe volumul transferurilor cu titluri BRD a atras atenția. Probabil că este vorba de achiziții ale investitorilor instituționali, având în vedere că săptămâna trecută au fost realizate și patru tranzacții Deal. În cazul acțiunilor OMV Petrom, creșterea pare să fie susținută și de investitorii mai mici. În altă ordine de idei, putem spune că piața începe să se dezmorțească, aceasta atitudine fiind văzută încă de săptămâna trecută în cazul acțiunilor SIF, când înainte de închiderea ședințelor apăreau ordine mai mari la cumpărare”, a declarat pentru MEDIAFAX Simion Tihon, broker la Prime Transaction.

Operațiunile din piața principală cu acțiunile FP au însumat 7 milioane lei, iar 2,5 milioane lei a reprezentat valoarea unui deal. Tranzacția negociată a fost realizată la 0,59 lei, preț similar celui de la închiderea de luni și celei mai recente cotații din piața principală.

Titlurile BRD au încheiat ziua la 10,7 lei, preț în scădere cu 0,65%, în timp ce acțiunile OMV Petrom au urcat cu 3,18%, la 0,4055 lei. Transferurile cu acțiunile OMV Petrom au cumulat 856.000 de lei.

În ultima zi a ofertei prin care statul vrea să vândă 15% din titlurile Transelectrica (TEL), cotația de la bursă a acțiunilor a crescut cu 0,31%, la 16,15 lei, pe un rulaj de 944.000 de lei. Statul a reușit să vândă integral pachetul vizat în ofertă, în condițiile în care cererea a depăit oferta atât pe tranșa marilor investitori, cât și pe cea a micilor investitori.

“În luna martie, evoluția Bursei de la București a fost decuplată de ceea ce s-a întâmplat pe piețele internaționale. Acum, cred că este o coincidență revenirea optimismului. Aș motiva intrarea la cumpărare prin faptul că se apropie Adunările Generale și datele de înregistrare, iar în acest an multe companii își recompensează acționarii prin dividende cu randament ridicat”, a spus brokerul.

La închiderea pieței principale de la București, bursele vest-europene europene evoluau incert. Piețele au fost pe creștere în prima parte a zilei, continuând revenirea din ședința anterioară, după ce președintele

Rezervei Federale a SUA, Ben Bernanke, a declarat că politica monetară relaxată va fi menținută pentru o perioadă mai îndelungată, pentru a sprijini economia.