Bursa de la București a devenit mult prea mică pentru ritmul de creștere al fondurilor de pensii, iar dacă nu vor apărea noi emitenți, lichiditatea de pe bursă va scădea și mai mult, deoarece fondurile de pensii cumpără pe termen lung, spune Radu Crăciun, directorul general adjunct al Eureko Pensii.

“Sunt deja fonduri de pensii care ca să-și lichideze pozițiile de pe bursă ar avea nevoie de 2-3 ani. Din cauza volumelor de tranzacționare foarte mici, apare întrebarea dacă prețurile ac­țiu­nilor sunt corecte sau nu. Dacă nu vor apărea noi emitenți, lichiditatea va scădea și mai mult în urma achizițiilor fondurilor de pensii și astfel fie acestea vor rămâne blocate pe acțiuni nelichide, fie vor fi obligate să migreze către alte piețe.”

Fondurile de pensii private obligatorii cu active de 9 mld. lei ar putea aduce investiții mult mai mari pe bursă, în condițiile în care ele pot aloca până la 50% din portofolii pentru achiziția de acțiuni. În prezent, investițiile fondurilor de pensii pe bursă sunt însă de circa 11% din activele totale (962 mil. lei), în condițiile în care lichiditatea de pe piața locală de acțiuni este tot mai redusă.

Citiți articolul integral pe www.zfcorporate.ro