Bursa de la București a crescut cu 1% și a încheiat ziua la cel mai ridicat nivel din ultimele patru săptămâni, într-o piață unde tranzacțiile cu acțiunile Fondului Proprietatea (FP), Banca Transilvania (TLV) și OMV Petrom (SNP) au asigurat 70% din lichiditatea de peste 15 milioane de lei. Piața a fost pe verde încă din primele minute și spre deosebire de ședințele precedente investitorii au început să fie mai activi la tranzacționare. Interesul a fost mai ridicat doar pe câteva titluri, astfel că la închiderea pieței principale rulaje de peste 50.000 de lei înregistrau doar acțiuni emise de 14 din cele 79 de companii listate pe primele trei categorii și la secțiunea titlurilor internaționale. “În piață există ordine de cumpărare doar pentru anumite acțiuni, în special bluechip-uri (cele mai lichide acțiuni – n.red.). Având în vedere că piețele internaționale se mențin destul de bine în jurul valorilor maxime atinse, cred că în continuare există apetit pentru investiții și acest lucru se observă și pe piața locală. Companiile cu capitalizare redusă sunt în general preferate de către speculatori, însă evoluția laterală din ultima perioadă nu îi favorizează pe aceștia și, astfel, vedem interes doar pe companiile foarte mari”, a declarat șeful departamentului de tranzacționare la Alpha Finance, Gabriel Necula. Indicele BET, al celor mai lichide zece acțiuni, a încheiat ziua în creștere cu 1,01%, iar indicele BET-XT a urcat cu 0,73%. BET-XT reflectă evoluția primelor 25 de titluri în funcție de lichiditate, inclusiv SIF-urile și Fondul Proprietatea (FP). Indicele BET-FI, al acțiunilor celor cinci SIF și al titlurilor Fondul Proprietatea, a scăzut cu 0,12%, în timp ce indicele BET-NG, al acțiunilor companiilor din sectorul energetic, a urcat cu 1,62%.
Burse - Fonduri mutuale
Bursa a închis ieri la cel mai ridicat nivel din ultima lună
Bursa de la București a crescut cu 1% și a încheiat ziua la cel mai ridicat nivel din ultimele patru săptămâni, într-o piață unde tranzacțiile cu acțiunile Fondului Proprietatea (FP), Banca Transilvania (TLV) și OMV Petrom (SNP) au asigurat 70% din lichiditatea de peste 15 milioane de lei.