Bursa a crescut marți cu 0,92% (la nivelul indicelui BET-C) și a recuperat o parte din corecția înregistrată în ședința anterioară, însă investitorii au continuat să stea în așteptare, astfel că lichiditatea pieței acțiunilor a fost de numai 11,9 mil. lei. Indicele BET, al celor mai lichide zece titluri listate, a câștigat 1,19%, iar indicele SIF-urilor BET-FI a urcat cu doar 0,3%.

În ședința de luni, indicele general al bursei BET-C a scăzut cu 2%, iar acțiunile celor cinci societăți de investiții financiare (SIF) au înregistrat un recul mai vizibil, de 3,5%.

Linia pieței a fost urmată și de acțiunile companiilor din sectorul energetic, ale căror cotații au avansat în medie cu 0,59%. Directorul de tranzacționare al Rombell Securities Adrian Tod consideră că volumele de tranzacționare vor continua să fie reduse, în principal ca urmare a absenței din piață a celor mai mulți speculatori locali, deși în ședința anterioară piața a înregistrat variații mai vizibile decât în ultimele trei luni.

“Cred că luni cineva a încercat să împingă piața mai jos crezând că astfel speculatorii vor ieși din amorțeală. Probabil că a mers pe ideea că o scădere îi va impulsiona și pe alții să intre la tranzacționare, pentru că s-a văzut, în săptămânile anterioare, că piața nu a reacționat la creșterile de pe bursele externe. Din păcate, se pare că nici această variantă nu a prea plăcut, deoarece deși volumele au fost mai mari în comparație cu ședințele din ultimele luni, au fost vizibil mai mici decât cele de dinaintea verii”, a declarat Tod.

El nu crede că corecțiile de luni au fost influențate de încercarea de ieșire din piață a unui investitor mai mare, deoarece rulajele înregistrate de cele mai multe acțiuni au fost foarte reduse pentru un astfel de investitor.

Acțiunile SIF Oltenia (SIF5) și Bursa de Valori București (BVB) au fost cele mai tranzacționate din piață, cu operațiuni de 2,6 milioane lei, respectiv două milioane lei.

Cu acțiunile operatorului de piață a fost realizată și o tranzacție specială, de 855.000 de lei. Astfel, titlurile SIF Oltenia și BVB au asigurat 45% din rulajul Bursei.

Cotațiile celor două acțiuni au stagnat la 1,35 lei în cazul SIF Oltenia, respectiv la 36,9 lei acțiunile BVB.

Exceptând cele două acțiuni, încă patru acțiuni au mai avut rulaje de peste 500.000 de lei. Acestea sunt BRD – 1,9 milioane de lei, Banca Transilvania (TLV) – un milion de lei, SIF Moldova (SIF2) – 717.000 de lei și SIF Transilvania (SIF3) – 715.000 de lei. Titlurile BRD au câștigat 2,5%, iar acțiunile TLV au urcat cu 1,57%.

Investitorii au realizat tranzacții și cu produse structurate, obligațiuni și unități de fond în valoare cumulată de 887.000 de lei (207.000 de euro), astfel că lichiditatea totală a BVB a fost de 12,7 milioane de lei (2,9 milioane de euro).

Pe piața Rasdaq operațiunile au cumulat numai 376.000 de lei, sumă de peste trei ori mai redusă decât rulajul de luni, de 1,2 milioane de lei.

Acțiunile Electromagnetica (ELMA) și Prospecțiuni (PRSN) au fost cele mai lichide, cu transferuri de 77.000 de lei, respectiv 56.000 de lei. Titlurile Electromagnetica erau cotate la finalul sesiunii la 0,7 lei, preț cu 1,41% sub referință, iar acțiunile Prospecțiuni au stagnat la 0,25 lei.