Numărul de investitori la Bursă a înregistrat în 2010 cea mai abruptă scădere de la declanșarea crizei financiare, ajungând la un total de 86.703 participanți, în condițiile în care 8.000 de investitori au ieșit din piață, arată statisticile Fondului de Compensare.

Pe Bursa de la București investeau un număr de 86.703 investitori la finele anului trecut, mai puțin cu 7.842 față de anul 2009 și ușor sub totalul raportat de Bursă la finele anului 2007, considerat an de maxime, potrivit statisticilor emise de Fondul de Compensare a Investitorilor (FCI). Cei mai mulți investitori, în număr de 5.000, “au plecat” în ultimul trimestru al anului, având în vedere că scăderea raportată de Bursă în primele nouă luni a fost de 2.800 de investitori.
Fondul de Compensare, din care fac parte toți brokerii și administratorii locali de conturi de investiții, nu ia în calcul dacă un investitor are conturi deschise la mai multe societăți, pentru că în cazul unui faliment fondul este obligat să plătească, din contribuțiile strânse de la brokeri, până la 15.000 de euro pentru fiecare cont deschis la societățile intrate în faliment.

Investitorii aveau lichidități în conturi în valoare totală de 252 mil. lei (60 mil. euro) la finele anului trecut și cu 25 de zile înainte de listarea Fondului Proprietatea.

Valoarea totală a portofoliilor deținute de cei peste 86.000 de investitori era la finele anului de 16,8 mld. lei (3,94 mld. euro), mai mare cu circa 46% față de valoarea raportată în 2009.

Valoarea totală a acestor portofolii reprezintă valoarea acțiunilor înregistrate în conturile deschise de investitori la societățile de brokeraj, bănci sau societăți de administrare a investițiilor, aceasta incluzând și plasamentele investitorilor în instrumente futures pe Bursa din Sibiu și chiar acțiunile cumpărate pe piețele externe prin intermediul firmelor locale de brokeraj. Din raportările FCI, un număr de peste 77.000 de investitori aveau acțiuni în conturi în valoare mai mică de 15.000 de euro, cât este plafonul de compensare pentru anul în curs, în timp ce peste 7.500 aveau portofolii pe Bursă mai valoroase de 15.000 de euro.

Pentru ca Fondul să poată asigura un plafon de compensare de 15.000 euro/investitor, toți brokerii alături de instituțiile de credit active pe piața de capital plătesc anual o contribuție din veniturile realizate. La 30 septembrie 2010, Fondul avea rezerve de 12 mil. lei pentru compensarea investitorilor.