Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a coborat vineri cu aproape 3%, la fel ca in sedinta de miercuri, iar brokerii apreciaza ca scaderea este o reactie intarziata a invesitorilor straini dupa pierderile inregistrate pe pietele internationale.
“Bursa noastra nu s-a corectat destul in precedenta zi de scadere, iar pierderile nu au ajuns la nivelurile de 7-10% ale pietelor americane sau asiatice”, a declarat directorul general adjunct al Intercapital Invest, Mihai Piscan.
Indicele general al bursei, BET-C, a scazut cu 2,68%, continuand evolutia de miercuri, cand a pierdut circa 3,5%. Indicele companiilor lichide, BET, s-a plasat cu 2,86% sub inchiderea precedenta.
Societatile de investitii financiare (SIF) au suferit din nou cele mai mari deprecieri si au incheiat sedinta in coborare cu 3,24%.
Valoarea tranzactiilor derulate in piata s-a ridicat la 61,5 milioane de lei (18,1 milioane de euro). Mediafax