Bursa de la București a închis ieri cu scăderi de peste 1% pe principalii indici, înregistrând a șasea zi de scăderi consecutive. Corecțiile au venit pe fondul unor tranzacții din ce în ce mai mici, rulajul de ieri, de 2 milioane de euro, fiind de patru ori mai mic decât media tranzacțiilor zilnice din primele trei luni ale anului.

Chiar dacă scăderile au fost mici ca amploare (în șaze zile indicele BET a pierdut 2,5%), seria de șase zile consecutive de corecții reprezintă un semnal de alarmă pentru piață. După o creștere de 21% de la începutul anului, tot mai mulți investitori se gândesc să-și marcheze profiturile și tot mai puțini cumpără, iar pe piețele externe creșterile s-au oprit. În aceste condiții, brokerii spun că nu sunt prea multe motive de optimism pe termen scurt.

“Este evidentă corelarea bursei de la București cu piețele externe, unde investitorii așteaptă confirmarea reintrării în recesiune a economiei europene. Ce mi se pare mai îngrijorător este scăderea lichidității. Odată ce s-au oprit cumpărătorii, piața începe să scadă, nu există investitori de calibru care să o susțină. De aceea ne corelăm mai mult cu piețele externe pe scădere și mai puțin pe creștere”, a declarat Rareș Nilaș, directorul general al BT Securities.