Bursa americana a incheiat saptamana in cadere drastica, indicele Dow Jones Industrial incheind saptamana in scadere cu 3,8% si ajungand sub valoarea de 12.000 de puncte, pentru prima data in ultimele trei luni, arata MarketWatch.

“Investitorii nu mai vor sa cumpere actiuni deoarece pietele continua sa simta presiunea acelorasi povesti”, inclusiv nelinistile provocate de costurile ridicate ale energiei sau pierderile companiilor financiare, arata Robert Pavlik, agent de investitii la Oaketree Asset Management.

Indicele Dow Jones a terminat sedinta in scadere cu 1,8%, la 11.842,69 puncte. Dintre cele 30 de componente ale indicelui Dow, 29 au inregistrat pierderi, companiile finanaciare fiind cel mai grav lovite: Citigroup -4,3%, American Express -3,4%, American International Group (AIG) -2,6%.

Totusi, cele mai lovite au fost companiile General Motors (-6,8%) si Ford (-8,1%) si Chrysler, dupa ce Standard & Poor’s a atentionat asupra unei posibile scadere a ratingului ca urmare a deteriorarii conditiilor din sectorul auto.

Doar Coca-Cola a reusit sa fie componenta care a incheiat ziua pe verde, cu o crestere de 0,6%.

Indicele S&P 500 a coborat cu 1,8% la 1.317,93 puncte, cu toate cele 10 grupe industriale incheind pe rosu.