Cotatiile ameninta suporturile in care au ajuns indicii dupa ce BET s-a apropiat si mai mult de pragul de 9.000 de puncte, iar societatile de investitii financiare au impins BET-FI spre 70.000 de puncte in ultima sedinta de tranzactionare.
Nici pe pietele externe tabloul nu este mai optimist. Europa a inchis ieri o sedinta de tranzactionare cu variatii negative ce s-au apropiat de 1% pe indicele londonez FTSE 100, iar americanii au deschis si ei pesimist, la inchiderea editiei indicele de pe Wall Street apropiindu-se de 13.000 de puncte, in scadere cu peste 0,8%. Acesta a atins in revenirea din septembrie un maxim de peste 14.000 de puncte.
“Nu prevad nicio schimbare in actuala evolutie a cotatiilor de la Bursa de Valori Bucuresti mai devreme de sfarsitul anului. Este posibil ca banii blocati pentru oferta publica de la Transgaz sa nu mai intre in piata anul acesta si de aceea trendul pozitiv este posibil numai pentru ianuarie”, spune Lucian Isac, director general la societatea de investitii financiare Estinvest.
Valoarea tranzactiilor de ieri a urcat pe piata autohtona la peste 12,2 milioane de euro, in timp ce segmentul RASDAQ a contribuit la statistica generala cu numai 1,6 milioane de euro. De altfel, niciun titlu de pe segmentul nereglementat nu a inregistrat ieri un rulaj de peste 200.000 de euro.
Pe segmentul reglementat au facut volume din nou societatile de investitii financiare care au alcatuit, de altfel, si topul celor mai tranzactionate cinci actiuni de ieri. Imaginea de ansamblu a fost una de scadere, indicele BET pierzand 0,74%, in timp ce BET-FI s-a corectat cu aproape 1%.
“Scaderea preturilor a adus in piata mai multi vanzatori, dar si cumparatori, ceea ce s-a tradus printr-o crestere a volumelor de tranzactionare. Cred ca preturile se vor stabiliza in jurul actualelor suporturi, dar nu vad nicio schimbare semnificativa pana la sfarsitul anului”, spune Lucian Isac.
BET-FI se apropie de valorile inregistrate la inceputul verii, iar nivelul actual al acestuia este cu peste 20% sub maximele atinse la sfarsitul lunii iulie. Avansul de 12% pastrat fata de inceputul anului este dat in principal de SIF Transilvania si SIF Muntenia, in conditiile in care SIF Moldova si
SIF Banat-Crisana se tranzactioneaza sub nivelul din ianuarie.

Actiunile SIF Moldova (SIF2) au pierdut ieri 2,15%. Valoarea tranzactiilor cu titlurile societatii de investitii financiare s-a ridicat la circa 1,24 milioane de euro (4,31 milioane de lei), reprezentand al doilea rulaj din piata. SIF-urile au raportat dupa primele zece luni profituri nete cumulate de 135 mil. euro, cu 40% mai mari fata de castigurile cumulate de la sfarsitul anului trecut. Activele nete ale SIF-urilor au crescut de la inceputul anului cu 58%, atingand un nivel de 3,66 mld. euro la finele lui octombrie. SIF Moldova a realizat cel mai mic castig dintre SIF-uri, de 58 mil. lei (17,6 mil. euro), in vreme ce SIF Transilvania (SIF3) a fost prima, cu un profit de 107,78 mil. lei (32,66 mil. euro).

Actiunile Alro Slatina (ALR) au pierdut ieri 1,11%. Alro a investit peste 5,9 mil. dolari (4,04 mil. euro) pentru implementarea unui sistem informatic corporatist unificat bazat pe platforma SAP ERP. Sistemul, care a devenit operational la 1 septembrie 2007, va fi folosit pentru ca platforma pentru unificarea operatiunilor si disponibilitatea rapoartelor de management, oferind o mai buna coordonare a activitatilor companiei. Producatorul de aluminiu a raportat pe al treilea trimestru un profit de 42,5 mil. euro (137,5 mil. lei), in urcare de peste 2,6 ori fata de rezultatul net inregistrat in aceeasi perioada a anului trecut. Afacerile s-au pastrat in jurul valorii de 154 mil. euro (498 mil. lei).

Actiunile Broker Cluj (BRK) au pierdut ieri 1,6%, pe fondul unui rulaj de circa 287.000 de euro (1 mil. lei). Societatea de intermediere financiara a obtinut in luna octombrie un profit net de 0,96 mil. euro (3,2 mil. lei), majorandu-si astfel profitul dupa primele zece luni ale anului la 10,8 mil. euro (35,9 mil. lei). Activul net al Broker se ridica la sfarsitul lunii octombrie la 141 mil. lei (42,2 mil. euro), in crestere cu 71% fata de sfarsitul anului trecut. Portofoliul de actiuni al societatii era evaluat la finele lunii trecute la 111 mil. lei (33 mil. euro). Ultima tranzactie cu titlurile Broker Cluj s-a perfectat in sedinta de ieri la un pret de 2,46 lei/actiune.

Actiunile Turism Felix (TUFE) au incheiat ieri sedinta la acelasi pret ca si vineri, dupa ce au atins un maxim de 0,89 lei/actiune. Compania hoteliera a cumparat la sfarsitul saptamanii trecute titluri SIF in valoare de peste 1,1 mil. euro. Cea mai importanta achizitie este un pachet de 450.000 de actiuni SIF Oltenia, in valoare de 530.000 de euro. Compania a mai achizitionat titluri SIF Moldova de 190.000 de euro, actiuni SIF Banat-Crisana de 160.000 de euro si pachete la SIF Transilvania si SIF Muntenia valorand 130.000 de euro, respectiv 100.000 de euro. Ultima tranzactie cu titlurile Turism Felix s-a perfectat ieri la un pret de 0,88 lei/actiune.

Actiunile Impact Bucuresti (IMP) au pierdut ieri 7,22%, pe fondul unui rulaj de circa 0,51 mil. euro (1,78 mil. lei). Ieri a fost ultima zi in care actionarii companiei au mai putut cumpara actiuni pentru a lua parte la majorarea de capital efectuata de dezvoltatorul imobiliar. Majorarea se va face din fonduri proprii in valoare de 24,45 mil. euro (85 mil. lei), acordandu-se 74,12 actiuni gratuite la 100 de actiuni detinute la data de inregistrare, respectiv data de 22 noiembrie 2007. Fractiunile de actiuni egale sau care depasesc 0,5 se rotunjesc la o actiune, iar cele sub 0,5 nu se iau in considerare. Ultima tranzactie cu titlurile Impact Bucuresti s-a perfectat la un pret de 0,9 lei/actiune.