Bursa a scăzut luni cu 1,33%, în condițiile scăderii puternice a acțiunilor Fondul Proprietatea (FP), care au căzut ieri cu încă 2,6%, aceste titluri fiind și cele mai tranzacționate de pe piață.
Ultimele operațiuni cu titlurile Fondului au fost realizate la 0,546 lei, preț cu 2,59% sub ultima cotație de vineri și, totodată, cu 11,6% sub valoarea la care se vor face conversiile în acțiuni FP în această săptămână în care a fost reluat procesul de conversie a titlurilor de despăgubire în acțiuni ale Fondului.“Acțiunile FP se află sub presiune din partea vânzătorilor de mai multe ședințe și, deocamdată, rămâne neclar efectul pe care îl vor avea acțiunile care vor intra în piață prin noile despăgubiri, fiind prematur de tras concluzii din prima zi”, spune Darie Moldovan, director de operațiuni la SSIF Broker (BRK).
În această săptămână, conversia se va realiza la prețul de 0,6176 lei/acțiune, valoarea reprezentând media din primele 60 de ședințe de tranzacționare a titlurilor FP la BVB. Potrivit Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), aproape 10,7% din acțiunile FP ar putea fi transferate de Ministerul Finanțelor persoanelor care dețin titluri de despăgubire și au optat pentru conversia în acțiuni.
Indicele BET, al celor mai lichide zece acțiuni, a scăzut cu 0,8%. Indicele BET-FI, al acțiunilor celor cinci SIF-uri și titlurilor Fondului Proprietatea, a încheiat ziua în scădere cu 0,86%.
Investitorii au reacționat vizibil la respingerea dividendelor la Transgaz și au introdus mai multe ordine de vânzare încă din primele minute, ceea ce a dus în jos prețul acțiunilor cu peste 5%. La închiderea ședinței, titlurile companiei erau tranzacționate la 252,5 lei, preț în picaj cu 7%.
Acțiunile Transgaz au înregistrat al doilea rulaj din piață, de 5,5 milioane lei. Din această sumă, 1,2 milioane lei au provenit dintr-un deal. Tranzacția negociată a fost realizată la prețul de 251 lei, în scădere cu 7,55%.
Titlurile Fondului Proprietatea au consemnat cel mai mare rulaj din piață, de 29,8 milioane de lei, din care
5,4 milioane de lei au reprezentat valoarea unui deal. Operațiunea negociată a fost efectuată la 0,54 lei, preț cu 3,66% sub ultima cotație de vineri.
Acțiunile Băncii Transilvania (TLV) au făcut notă discordantă cu majoritatea titlurilor din piață și au avansat cu 1,83%, la 1,56 lei. Evoluția a venit pe al treilea rulaj din piață, de 4,3 milioane lei.
“Banca Transilvania a surprins piața prin rezultatele anunțate pe primul trimestru și a atras, astfel, interesul investitorilor”, a afirmat Moldovan.
Profitul net obținut de Banca Transilvania (TLV) a crescut în primul trimestru de aproape două ori, la 31,76 milioane lei, în contextul reducerii cheltuielilor cu provizioanele cu 16% și al majorării veniturilor nete din dobânzi cu 5%.
Brokerul crede că pe termen scurt investitorii vor reacționa la rezultatele trimestriale pe care companiile au început să le anunțe, dar și la eventualele comunicate privind ofertele prin care statul vrea să vândă pachete de acțiuni la unele societăți.
La închiderea sesiunii de la București, bursele de la Paris și Frankfurt erau în creștere cu cel mult 0,7%.
De urmărit astăzi
-
Acțiunile Bursei de Valori București (BVB) care revin astăzi la tranzacționare după adunarea generală în care a fost votat dividendul ce va fi distribuit în acest an și reprezentantul FP în consiliul de administrație al operatorului bursier. Ultima tranzacție cu titluri BVB s-a derulat la un preț de 42 lei/unitate.
-
Titlurile BRD Société-Générale (BRD), a doua bancă de pe Bursă care-și anunță rezultatele financiare aferente primului trimestru din acest an după ce Banca Transilvania a raportat un profit în creștere de aproape două ori în primele trei luni. Acțiunile BRD au stagnat ieri la un preț de 15 lei/unitate.
-
Evoluția burselor externe după ce piața americană a deschis ieri cu aprecieri ușoare, indicele Dow Jones adăugând 0,2%.