Bursa de la București a continuat să crească ușor, cu 0,6%, la deschiderea ședinței de joi, într-o piață în care investitorii au continuat să urmeze linia linia ascendentă a burselor externe.

Piața locală a încheiat ședința de miercuri la maximul ultimelor șase luni. Un nivel mai ridicat al indicelui general al Bursei, BET-C, a fost înregistrat la 5 august, chiar înainte de scăderile înregistrate de piețe în urma retrogradării ratingului SUA de către agenția de evaluare Standard&Poor’s.

După primele minute ale ședinței de joi, indicele BET, al celor mai lichide zece acțiuni, era în creștere cu 0,82%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 0,83% peste închiderea de miercuri.

Totodată, indicele BET-FI, al acțiunilor celor cinci SIF-uri și al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a avansat cu 1,05%.

La ora 10:16 indicele extins al Bursei, BET-XT, era în creștere cu 0,8%. Indicele reflectă evoluția primelor 25 de acțiuni în funcție de lichiditate, inclusiv SIF-urile și Fondul Proprietatea.

Tranzacțiile din primele minute au cumulat 3,1 milioane lei (718.000 de euro), valoare similară celei de la debutul ședinței precedente.

Acțiunile Fondului Proprietatea și SIF Oltenia (SIF5) au fost cele mai lichide din piață, cu operațiuni de 866.000 de lei și, respectiv, de 820.000 de lei.

Titlurile FP au avansat pentru a 15-a ședință consecutiv și au atins un nou maxim al ultimelor șase luni. După primele minute, acțiunile Fondului avansau cu 0,97%, la 0,518 lei.

Totodată, titlurile SIF Oltenia au crescut cu 0,95%, la 1,28 lei.

Acțiunile fondului sud-african de investiții imobiliare New Europe Property Investments (NEPI) au fost suspendate de la tranzacționare înainte de deschiderea ședinței, după anunțarea achiziției complexului de birouri City Business Centre Timișoara, dezvoltat de omul de afaceri Ovidiu Șandor. Achiziția a fost anunțată de ModaTim Investment și ModaTim Properties, care au dezvoltat proiectul City Business Centre Timișoara.

Bursele europene au deschis joi în urcare, cu până la 0,6%, la maximul ultimelor șase luni, datorită creșterilor înregistrate de acțiunile companiilor miniere, după ce grupul Xstrata a anunțat că discută fuziunea cu traderul de mărfuri Glencore.