Bursa de la București a scăzut cu 2,85%, corecția fiind amplificată de acțiunile Fondului Proprietatea și Transgaz, care au coborât cu 7,03% și, respectiv, cu 11,34%, în ziua din care cumpărătorii acestor titluri nu mai au dreptul la dividendele acordate din profitul de anul trecut.
Acțiunile FP au scăzut cu 0,039 lei, iar dividendul brut este de 0,0385 lei/titlu. Cea mai recentă operațiune cu acțiunile Fondului a fost realizată la 0,516 lei, preț cu 7,03% sub ultima cotație de miercuri. Aceste titluri au continuat să fie cele mai lichide din piața principală, cu transferuri de 17,6 milioane lei.
De regulă, în data ex-dividend, din care cumpărătorii acțiunilor nu mai au dreptul să încaseze dividendele din profitul de anul trecut, prețul acțiunilor scade cu o valoare apropiată de cea a dividendului.
Influența datei ex-dividend asupra acțiunilor Fondului Proprietatea a fost vizibilă și într-un deal cu 0,3% din titluri. Tranzacția negociată a fost realizată la 0,512 lei, preț cu 7,75% sau cu 0,043 bani sub nivelul de miercuri. Deal-ul a fost operat pentru 21 milioane lei.
Titlurile Transgaz au coborât cu 11,34% sau cu 27,7 lei, ajungând la cotația de 216,5 lei. Valoarea cu care prețul a scăzut este apropiată de dividendul net pe care compania îl va acorda acționarilor, de 29,76 lei/acțiune. Reculul titlurilor Transgaz a venit al șaptelea rulaj din piață, de 804.000 de lei.
“Pentru emitenții care au în aceste zile datele de înregistrare pentru dividend este o perioadă grea. Situația politică din unele țări europene, precum și avertismentele făcute de unele agenții de rating au condus la o scădere importantă a indicilor bursieri externi. Aceste evenimente negative s-au manifestat și în piața locală de capital. Ca atare, după datele de înregistrare, cotațiile emitenților au coborât cu mai mult decât valoarea dividendului”, a declarat pentru MEDIAFAX directorul de operațiuni al firmei de brokeraj Estinvest, Marcel Murgoci.
Corecțiile înregistrate de acțiunile Fondului Proprietatea și Transgaz au influențat vizibil indicii bursieri.
Astfel, la închiderea pieței principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acțiuni, era în scădere cu 3,62%, indicele BET-FI, al titlurilor celor cinci SIF-uri și ale Fondului Proprietatea, era cu 2,17% sub nivelul de miercuri.
Totodată, indicele extins al Bursei, BET-XT, a coborât cu 2,49%. Indicele reflectă evoluția primelor 25 de acțiuni în funcție de lichiditate, inclusiv SIF-urile și Fondul Proprietatea.
Indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a consemnat cel mai vizibil recul, de 3,68%, influențat în principal de acțiunile Transgaz.
Investitorii au tranzacționat în total acțiuni de 62,4 milioane lei (14,1 milioane euro), sumă cu aproape două treimi peste rulajul de miercuri, de 38,4 milioane lei (8,7 milioane euro). Lichiditatea pieței a fost asigurată în proporție de 62% de transferurile cu acțiunile FP, de 38,7 milioane lei (8,7 milioane euro).
“În această perioadă de raportări financiare pentru primul trimestru, scăderile ar putea fi temperate doar de rezultate excelente. Tocmai de aceea investorii trebuie să se orienteze în această perioadă tulbure către societăți cu date financiare solide. Schimbarea guvenului a condus la o atitudine pasivă a investitorilor, aceștia așteptând deciziile noului guvern, cu impact asupra pieței de capital. Cred că aceasta perioadă este una de acumulare temporară, cu așteptări pentru a culege roadele în toamnă”, a mai spus brokerul.
Un deal a fost realizat și cu 0,65% din acțiunile Bursei de Valori București (BVB), pentru aproape 1,6 milioane lei. Titlurile au fost cedate la 32 lei, preț cu 0,16% peste nivelul de miercuri. Pe piața principală, acțiunile BVB au scăzut cu 2,97%, la 31 lei, pe un rulaj de doar 82.000 de lei.
În parte a doua a ședinței bursele vest-europene au revenit pe creștere, după două zile consecutive de scădere. Astfel, la închiderea pieței principale de la București, bursele vest-europene avansau cu până la 0,8%. Revenirea piețelor mature a fost urmată și de majoritatea burselor din Europa Centrală și de Est, care au crescut cu până la 1,5%.