Bursa de la București a scăzut și marți, cu 1,07%, pentru a doua zi consecutiv, decuplată de evoluția piețelor europene, pe un rulaj în creștere și asigurat în proporție de 29% de patru deal-uri cu aproape 2% din acțiunile SIF Banat-Crișana (SIF1).
Piața a crescut cu peste 1% în primele minute, însă doar într-o oră a pierdut câștigul fragil și a revenit la nivelul de la finalul ședinței precedente, deși bursele vest-europene s-au menținut pe verde. După ora 15:00, bursa a trecut pe roșu, cu scăderi mai vizibile pe acțiunile celor cinci SIF-uri, însă corecțiile acestor titluri au venit după creșterile accelerate din acest an.
Atenția unora dintre investitori a fost axată și pe acțiunile Transgaz (TGN) și Azomureș (AZO), după ce companiile au anunțat rezultate financiare peste estimările pieței. Titlurile celor două companii au încheiat ziua în urcare cu 2,27% și, respectiv, 7,73%, și au fost printre puținele din piață care au rămas pe verde.
“Cred că cei mai mulți cumpărători au luat o mică pauză, poate pentru a aprofunda rezultatele financiare afișate de companii sau le așteaptă pe cele care urmeaza a fi date publicității. Unde rezultatele sunt peste așteptările analiștilor, cotațiile au înregistrat creșteri substanțiale. Probabil că astfel de manifestări ocazionale se vor întâmpla și în zilele următoare”, a declarat pentru MEDIAFAX directorul de operațiuni al firmei de brokeraj Estinvest, Marcel Murgoci.
La finalul ședinței, indicele BET, al celor mai lichide zece acțiuni, era în scădere cu 1,09%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 1,23% sub închiderea de marți.
Indicele BET-FI a scăzut cu 1,78%, influențat în principal de corecțiile de 1,43% – 3,37% înregistrate de acțiunile celor cinci SIF-uri. Indicele reflectă și titlurile Fondului Proprietatea (FP), care au scăzut cu 0,47%.
Indicele extins al Bursei, BET-XT, al celor mai lichide 25 de acțiuni, inclusiv SIF-urile și FP, a coborât cu 1,45%.
Investitorii au tranzacționat în total acțiuni de 52,9 milioane lei (12,1 milioane euro), valoare cu 21% peste rulajul de marți, de 43,8 milioane lei (10,1 milioane euro). Lichiditatea pieței a fost asigurată în proporție de 29% de patru deal-uri cu aproape 2% din acțiunile SIF Banat-Crișana, de 15,3 milioane lei.
Tranzacțiile negociate au fost efectuate între 11:54 și 11:55, la același preț, de 1,4 lei, cu 12,45% peste închiderea de marți. Pe piața principală, cotația acestor acțiuni a coborât cu 3,37%, la 1,203 lei, pe un rulaj de aproape 2,2 milioane lei.
“Deal-urile plus creșterile înregistrate în zilele anterioare pe acțiunile SIF Banat-Crișana mă duc la ideea că ceva se va întâmpla acolo, poate o schimbare a Consiliului de Administrație. Să nu uităm că «grupul Banca Transilvania» are o poziție destul de importantă în acționariatul SIF Banat-Crișana și poate că și-ar dori câte poziții în CA”, a afirmat brokerul.
Câte un deal a fost realizat și cu acțiuni BRD (3,9 milioane lei) și Fondul Proprietatea (1,8 milioane lei), la prețuri cu peste 0,4% mai mari decât ultimele cotații de marți.
Pe piața principală, titlurile BRD au scăzut cu 2,22%, la 11 lei, iar acțiunile FP au coborât cu 0,47%, la 0,524 lei. Operațiunile cu titlurile băncii au cumulat 737.000 de lei, iar titlurile Fondului Proprietatea au avut un rulaj de 4,9 milioane lei.
“Pe termen scurt, probabil până trec raportările financiare pe anul trecut, piața va avea un trend neutru, cu manifestări pe unii emitenți cu raportări sub sau peste estimările analiștilor.
Semnul mare de întrebare este ce sa va întâmpla după AGA (de bilanț la companiile listate, care majoritatea se derulează în aprilie -n.r.). Greu de spus. Depinde mult și de situația de pe piețele externe și, mai ales, de raportările financiare de pe primul trimestru, care vor începe de la sfârșitul lunii aprilie”, a mai spus Murgoci.
La finalul ședinței de la București, piețele de la Paris și Frankfurt avansau cu până la 0,7%, iar bursa de la Londra era în stagnare. Totodată, majoritatea burselor din Europa Centrală și de Est erau în creștere cu până la 1,6%.