Indicii bursieri de la București au revenit pe creștere în ședința de joi, cu excepția SIF-urilor, pe o piață cu avans în scădere față de precedentele două ședințe. Indicele BET-FI, al celor cinci societăți de investiții financiare (SIF), s-a depreciat cu 0,3%, pe o piață cu un avans mediu de 0,37%. Indicele BET, al celor mai lichide zece companii, a urcat cu 0,5%. Valoarea totală a tranzacțiilor de pe piața reglementată a urcat la 11,4 milioane de lei, cele mai lichide titluri fiind SIF-urile și Petrom.
Burse - Fonduri mutuale
Bursa de la București a trecut pe plus joi însă revenirea este modestă
Indicii bursieri de la București au revenit pe creștere în ședința de joi, cu excepția SIF-urilor, pe o piață cu avans în scădere față de precedentele două ședințe.