Bursa de la București a coborât joi cu 2,93%, sub presiunea scăderilor de pe piețele vest-europene, iar pe segmentul SIF-urilor corecțiile au fost mai vizibile, de 5,4% – 5,9%, însă volumele de acțiuni tranzacționate au continuat să fie reduse.
“Pe termen scurt este posibil ca piața să mai scadă, până la clarificarea cât de cât a problemei datoriilor, dar pe termen lung mă aștept la o revenire a acțiunilor, bazându-ne mai mult pe rezultatele destul de bune ale companiilor”, spune Gabriel Morariu, broker la firma de intermediere BT Securities.
Bursele internaționale au scăzut vizibil, cu 2% – 5%, după ce Banca Centrală a SUA a avertizat că economia americană este vulnerabilă la riscuri semnificative. Scăderile piețelor vest-europene au fost accentuate și de publicarea unor date despre activitatea fabricilor din China, care au arătat încetinirea motorului de creștere economică mondială.
Linia piețelor externe a fost urmată joi și de bursa de la București, care a coborât cu aproape 2% încă de la deschidere. Scăderile au fost mai vizibile pe segmentul SIF-urilor, unde acțiunile celor trei SIF-uri care au fost tranzacționate joi au înregistrat corecții cuprinse între 5,37% și 5,88%. Titlurile SIF Muntenia (SIF4) și SIF Oltenia (SIF5) au fost suspendate de la transfer pentru întrunirea AGA, în care acționarii trebuia să discute ce vor face cu acțiunile deținute de societățile de investiții la BCR. La finalul sesiunii bursiere indicele BET-FI, al acțiunilor celor cinci SIF-uri și al titlurilor FP, consemna un recul de 3,06%.
“Interesul pentru bursă se menține scăzut, iar de aici rezultă volumele mici care se tranzacționează. Pe termen scurt se așteaptă o rezolvare a problemelor externe, pentru a putea asista la o revenire a investitorilor la tranzacționare. Piața este în așteptare, iar puținii investitori sunt foarte atenți la ce se întâmplă afară și tranzacționează în funcție de aceste știri”, a declarat Gabriel Morariu.
Ultimele tranzacții cu cele mai lichide zece acțiuni de la BVB, analizate de indicele BET, au fost realizate la prețuri în scădere în medie cu 3,39%.
Acțiunile Fondului Proprietatea au continuat să fie cele mai tranzacționate, cu operațiuni de 9,1 milioane lei, și au asigurat 45% din lichiditatea pieței acțiunilor. Cel mai recent transfer a fost efectuat la 0,4399 lei, preț în scădere cu 2,46%. Rulaje de peste 1 milion de lei au mai înregistrat titlurile SIF Transilvania (1,8 mil. lei), SIF Moldova (1,4 mil. lei), BRD (1,2 mil. lei), și Transgaz (1 mil. lei). Acțiunile SIF Transilvania au scăzut cu 5,37%, la 0,442 lei, iar titlurile SIF Moldova au consemnat un recul de 5,8% și au ajuns la 0,82 lei.
Totodată, titlurile BRD au coborât cu 3,27%, la 10,65 lei, iar acțiunile Transgaz au încheiat în scădere cu 4,46%, la prețul de 190,55 lei.
Acțiunile SIF Banat-Crișana au coborât cu 5,88%, la 0,8085 lei. Operațiunile cu aceste titluri au cumulat 933.000 de lei. Cea mai accelerată creștere, de 14,98%, a fost consemnată de titlurile Electroargeș (ELGS), firmă controlată indirect de omul de afaceri Cătălin Chelu.
La finalul ședinței de la București bursele vest-europene coborau cu până la 4,8%, linia fiind urmată și de piețele din Europa Centrală și de Est, care consemnau scăderi cuprinse între 0,8% și 7,8%.