Acțiunile de pe Wall Street au început tranzacțiile de miercuri în scădere, investitorii analizând rezultatele trimestriale dezamăgitoare raportate de unele companii, transmite Reuters.
Indicele Dow Jones este în coborâre cu 0,53%, Standard&Poor’s cu 0,41%, iar Nasdaq cu 0,35%.
Titlurile Intel sunt tranzacționate în scădere cu 1,9%, iar cele ale IBM cu 2,7%, după rezultatele financiare trimestriale dezamăgitoare.
Veniturile Intel au urcat cu 0,5%, la 12,9 miliarde de dolari, iar cele ale IBM cu 0,3%, la 24,7 miliarde de dolari, aceasta fiind cea mai slabă evoluție pentru ambele companii după trimestrul trei din 2009.