Cotatiile titlurilor listate la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) erau, in deschiderea sedintei de astazi, in usoara crestere, singurele titluri care au consemnat pierderi fiind ale celor cinci societati de investitii financiare (SIF).

Indicele BET-C, care reflecta trendul pietei, se plasa, la ora 10:12, in urcare cu 0,1%, iar indicele titlurilor lichide, BET, avea un castig de 0,5%.

Cotatiile actiunilor SIF, calculate in indicele BET-FI, erau in scadere cu 0,84%, dupa ce in ziua precedenta au pierdut 1,78%.

La ora 10:16, titlurile SIF erau cele mai tranzactionate, iar lichiditatea pietei era de 6,7 milioane de lei (2,1 milioane de euro). Mediafax