Indicele industrial Dow Jones a coborât cu 0,5%, iar S&P 500 și Nasdaq cu câte 0,4%.

“Există un pic de dezamăgire față de BCE, întrucât Draghi continuă să se concentreze pe riscuri. Între timp, investitorii nu sunt dispuși să-și asume riscuri prea mari înaintea raportului (de vineri, n.r.)privind numărul de angajați (din SUA – n.r.)”, a declarat Mike Ryan, director de investiții la UBS Wealth Management Americas.

Draghi a declarat, joi, după ședința de politică monetară că unele riscuri la adresa economiei s-au materializat. BCE și banca centrală a Chinei au anunțat reduceri de dobândă în încercarea de a stimula creșterea economică.

Creșterea inițială pe bursa americană a fost susținută de publicarea unui raport privind numărul persoanelor care au cerut ajutor de șomaj în această săptămână, mai redus decât așteptările.

De asemenea, numărul de angajați din sectorul privat din Statele Unite a urcat peste așteptări în iunie.

Investitorii așteaptă vineri raportul privind evoluția numărului de angajați la nivelul economiei americane, care ar putea arăta menținerea șomajului peste 8% pentru a 40-a lună consecutiv.

Subiecte #Bursă#sua